Ankha: Eyes Wide Shut (1999)

4

Eyes Wide Shut” este unul din puţinele filme care m-au lăsat într-o stare de incertitudine totală. Iar asta nu este neapărat un minus. Pentru că misterul rămâne în jurul filmului chiar şi atunci când acesta se sfârşeşte. Şi nu poţi fi sigur de nimic, pentru că nimic nu îţi este oferit într-un mod clar, absolut, de neclintit. Şi acesta este un lucru grozav. Regizorul Stanley Kubrick îl lasă pe spectator să judece totul prin proprii ochi, cu mintea şi sufletul său. De aceea, găsesc dificil să exprim exact ce m-a intrigat atât de mult la acest film şi de ce mi-a plăcut. Un prim aspect pe care l-am constatat a fost acela că am fost plăcut surprinsă de ceea ce am văzut. Iar aici mă refer strict la partea de cromatică, de imagine, de vizual. Toate culorile acelea şi îmbinările de culori, rafinamentul şi strălucirea, au fost o încântare pentru ochişorii mei. Ca să nu mai vorbesc de Tom Cruise şi Nicole Kidman care au jucat impecabil. De ritual, de măşti, de muzică, de crizele emoţionale prin care trec protagoniştii în încercarea de a se regăsi. Toate acestea fac din peliculă o operă de artă. Un thriller psihologic greu de “citit” în întregime.

eyes2 150x150 Ankha: Eyes Wide Shut (1999)În primul plan este prezentată decăderea unui cuplu format din doctorul Bill Hartford şi soţia sa, Alice. Altădată perfectă, astăzi relaţia celor doi este pusă la încercare. Totul începe la o petrecere unde cei doi se simt atraşi de persoane diferite. În urma întâmplărilor din seara aceea şi a mărturisirilor ce şi le fac ulterior, cei doi realizează că nu se mai cunosc unul pe celălalt şi au nevoie să se regăsească în primul rând pe sine şi apoi unul pe celălalt. Această criză emoţională, prin care trec persoanajele principale, este combinată cu povestea unei organizaţii misterioase, pe care o descoperă Bill, în care ritualurile sexuale sunt îmbinate cu violenţa. Ce rezultă din această îmbinare? Un film complex, misterios, incitant şi care te poate pune pe gânduri.

aeyes11d 150x150 Ankha: Eyes Wide Shut (1999)Atmosfera din film este lentă, poate din această cauză unii o să îl catologheze plictisitor, dar este şi hipnotică. Adaugă o muzică extraordinară pe fundal, iar unele scene îţi vor părea memorabile şi te vor ţine într-un suspans continuu. De asemenea, nuditatea şi scenele erotice sunt incredibil de frumoase…da, frumoase, fără pic de vulgaritate. S-a vehiculat faptul că Stanley Kubrick a murit din cauza dezvăluirilor pe care le face. Indiferent dacă ar fi adevărat sau nu, filmul este unul bun pe care îl recomand oricărui pasionat de filme.

Vizionati trailer:

4 COMENTARII

  1. Sunt surprinsa ca nu vad niciun comentariu, este ultimul film al lui Kubrick, capodopera de ramas bun. Un film exceptional ce urmareste schimbarile care au loc pe plan psihologic in numai cateva zile ale personajului principal.
    Ai dreptate in legatura cu decorurile, iti raman intiparite, prima data cand am vazut secvente din film aveam 10 ani, iar scena de la “bal” mi-a ramas in memorie si am constatat acum, cand am revazut filmul ca imi place cahiar mai mult.

  2. Iubesc filmele cu final deschis, interpretabil, care te fac sa meditezi, sa gandesti si sa ti se intipareasca in minte.
    Kubrick creeaza magie!

  3. Scena balului este intr-adevar impresionanta. Un film pe care il vezi de mai multe ori, de fiecare data cu alti ochi, descoperind o alta perspectiva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.