Gladiator (2000)

12
5289

Foarte multe filme despre epoca romană, inspirate mai mult sau mai puţin din istorie, au fost realizate între anii 1960-1980. A urmat apoi o perioadă de pauză după care, la începutul acestui mileniu, Ridley Scott a socotit că este necesară o nouă poveste din perioada Imperiului Roman. Proiectul său a fost primit cu braţele deschise de către Academia Americană de Film care l-a răsplătit cu 5 premii Oscar din 10 nominalizări. Dar filmul a mai cules câteva Globuri de Aur şi premii BAFTA, plus un număr impresionant de fani ce au văzut şi revăzut această producţie.

gladiator 1 300x211 Gladiator (2000)

Generalul roman Maximus a mai câştigat o bătălie şi vrea să se ducă să îşi vadă familia. Împaratul Marcus Aurelius îl determină să-şi amâne plecarea pentru că vrea să-i fie urmaş la tron deoarece nu are prea multă încredere în fiul său, moştenitorul de drept. Commodus, fiul lui Marcus Aurelius, nu este de acord cu planurile tatălui său şi vrea uciderea lui Maximus şi a familiei sale. După ce le omoară pe soţia generalului şi pe fiul său şi îl ratează la mustaţă pe Maximus, Commodus crede că va avea o domnie liniştită. Ajuns sclav, Maximus este antrenat ca gladiator şi speră ca într-o zi să ajungă din nou la Roma să se răzbune.

gladiator 2 300x198 Gladiator (2000)

Russell Crowe este deosebit de credibil în pielea lui Maximus. Totuşi, el nu a fost prima opţiune pentru acest rol, Ridley Scott lovindu-se de refuzurile lui Mel Gibson şi Antonio Banderas până să ajungă la actorul australian. Filmul are de toate pentru a fi un succes: un scenariu simplu, dar eficient, o regie măiastră, din care se detaşează net scenele de luptă şi o epocă dătătoare de eroi, sursă de inspiraţie inepuizabilă pentru realizatorii de la Hollywood şi nu numai. Dacă ar fi să-l credem pe cuvânt, Russell Crowe susţine că Maximus este rolul său preferat din cele peste 30 jucate până în prezent. Chiar dacă n-ar fi aşa, Maximus are oricum numeroşi admiratori, oamenii care au apreciat faptele de vitejie ale generalului roman,  curajul său şi puterea de înfrunta toate greutăţile. Gladiator este un film care nu ar trebui ratat.

Vizionaţi trailer:

12 COMENTARII

  1. Filmul “Gladiatorul” este unul din preferatele mele, şi singurul film care l-am văzut de 7 ori !

    Cine nu a văzut filmul ar trebui să se grăbească să îl vizioneze, recomand filmul !

  2. gladiator e genul de film pe care il vezi de 100 de ori si tot ai senzatia ca il urmaresti pt prima data. e absolut minunat filmul. russel crowe face din maximus un personal despre care ti-ai dori sa mai vezi filme, sau sa citesti carti. e genial filmul. pana acum. l-am vazut de 8 ori pana acum si cred ca odata la fiecare an , tot ma voi uita. 😛 finalul filmului, ma emotioneaza de fiecare data si coloana sonora e ….fara cuvinte.
    oare mai exista vreun om care sa nu fi vazut filmul pana acum?

  3. Antonio Banderas nu s-ar fi descurcat la fel de bine. Face treaba buna Ridley Scott. Abia astept sa iasa Robin Hood

  4. […] Crowe (Gladiator) va avea rolul principal in urmatorul film al regizorului Darren Aronofsky, intitulat Noah. Filmul […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.