Pandorum (2009)

Am avut zilele acestea “plăcerea” de a vedea “Pandorum“, un SF (şi nu thriller) ce părea promiţător. Gândind, cel puţin, după titlu şi gen. Chiar eram curioasă să aflu ce înseamnă “pandorum”? Fără a afecta, în vreun fel, calitatea înţelegerii filmului, vă pot spune de pe acum că numele semnifică o boală. Da, doar atât. Dar acesta nu este un aspect important. Ce am remarcat după ce l-am văzut a fost faptul că SF-ul nu se poate lăuda cu dramatismul specific producţiilor hollywoodiene ce pornesc, mai mult sau mai puţin, de la acelaşi subiect: sfârşitul umanităţii. Spre deosebire de acestea, în “Pandorum” nu simţi aceeaşi adrenalină când eroul se află faţă-n faţă cu moartea şi nici nu îţi vine să verşi o lacrimă de emoţie atunci când salvează fata. Pe de altă parte, acţiunea e suficient de bine construită încât te menţine interesat până la final, când va fi elucidat tot misterul.

În mare, producţia nu este neapărat o totală pierdere de timp. Depinde cum vezi lucrurile.

Nu te aştepta la un film intrigant din punct de vedere intelectual sau emoţional. E mai mult pentru latura instinctivă, când doreşti să te “rupi de realitate” pentru câteva zeci de minute. Senzaţiile pot fi de toate soiurile. Eu, de exemplu, am fost dezgustată în anumite momente. Scenele de canibalism chiar nu-s deloc pe placul meu. Din capitolul minusuri fac parte şi clişeele cu care ne-am obişnuit deja. “Pandorum” avea capacitatea de a fi un film bun, deoarece, drept vorbind, idei mişto au existat, dar nu a ieşit tocmai aşa pentru că ideile de care vă spuneam nu au fost perfecţionate, cizelate. E ca şi cum totul a fost gândit până pe la jumătate. În condiţiile în care se putea face ceva mult mai complex şi valoros. Cât despre actori, distribuţia a fost cam neatrăgătoare, ca să mă exprim aşa. În rest, am întâlnit aproape toate tipologiile de personaje specifice acestui gen de producţii. Îl avem pe “erou”, pe femeia supravieţuitoare şi neajutorată, totodată, apoi tipul luptătorului feroce care vorbeşte puţin, tipul nebunului, al trădătorului, al bătrânului înţelept, experimentat, dar nu-l avem pe negru. Nu pot să-mi dau seama cum au uitat să bage un actor de culoare? O să se spună că s-a făcut discriminare :D.

Trecând peste, să vă spun câte ceva şi despre ce se întâmplă în film. Prin anul 2174, resursele de pe planeta Pământ erau pe sfârşite. Existând pericolul ca rasa umană să dispară, oamenii au căutat o altă planetă, care să îi ia locul celei vechi, şi să-şi continue viaţa acolo. Găsesc o astfel de planetă, Tanisa, şi trimit cu o navă, Elysium, 60.000 de oameni pe această planetă. Numai că nava nu mai ajunge la destinaţie. Ani mai târziu, doi bărbaţi, Bower şi Payton, se trezesc din hiper-somn, neştiind ce s-a întâmplat în tot acest timp în care ei au fost adormiţi. Şi, evident, vor încerca să afle. Partea nasoală e că vor fi vânaţi de nişte creaturi monstruoase, de genul celor din “The Descent“. Poate cea mai inteligentă scenă a fost cea în care canibalul acela mic spune povestea celor trei indieni. Comparaţiile mi-au plăcut în mod deosebit.

Vizionati trailer: