Gerard Depardieu revine într-un rol de poliţist după 36 Quai des Orfevres. Dacă în producţia din 2004, Depardieu interpreta un poliţist dur, fără scrupule, care nu ezita să calce pe cadavre pentru a-şi atinge scopurile. Nu întotdeauna legale. De această dată, actorul este tot un detectiv, dar unul aflat în vacanţă, care îşi bate capul cu un caz de crimă/sinucidere petrecut chiar în oraşul în care se relaxa. Dacă asta ar fi fost singura sa problemă, cred că poliţistul era fericit. Dar are pe cap şi alte probleme mult mai greu de rezolvat decât un caz poliţienesc. Filmul este regizat de Claude Chabrol, unul dintre cei mai importanţi regizori francezi.
Paul Bellamy (Gerard Depardieu) şi soţia sa, Francoise (Marie Bunel) se află în vacanţă în casa lor din sudul Franţei. Poliţistul este căutat de un bărbat misterios, care se dovedeşte a fi un agent de asigurări care a delapidat o sumă importantă. El este suspectat şi că şi-a înscenat moartea, dar în maşina sa incendiată a fost găsit corpul unui alt bărbat. Acum el este căutat şi pentru crimă. Bărbatul apelează la Bellamy pentru a încerca să-şi dovedească nevinovăţia. Detectivul începe o investigaţie pe cont propriu şi descoperă că povestea e mai încurcată decât pare la prima vedere, fiind implicate, printre alte persoane, şi o soţie trădată şi o amantă nerecunoscătoare.
Pe lângă aceste aspecte profesionale, Paul Bellamy se confruntă şi cu fratele său vitreg, Jacques (Clovis Cornillac), care îi creează numeroase probleme şi pe care se străduieşte să-l aducă pe calea cea bună. Totuşi, încercările sale nu dau rezultatul scontat.
Bellamy este catalogat ca film poliţist, subiectul e unul specific, dar îi lipseşte tocmai suspansul, cel care defineşte o asemenea producţie. Filmul nu e chiar plictisitor, dar e pe acolo, te face să te uiţi des la ceas şi să te întrebi cât mai ţine. Păcat de actorii buni care dau viaţă personajelor, dar povestea are de suferit, deşi părea promiţătoare la început.
Vizionaţi trailer:
[…] meseria care i-a adus atâtea satisfacţii, iar cea mai recentă producţie a sa datează din 2009-Bellamy-un film nu foarte reuşit, ce-i drept. În “Une partie de plaisir” ne propune o poveste […]