Juno (2007)

12
7616

Filmul are aceeași temă cu 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, filmul lui Cristian Mungiu, premiat cu Palme d’Or. Doar că altul este destinul unei adolescente din America zilelor noastre față de al unei tinere dintr-o țară comunistă și altele sunt opțiunile. Așa că asemănările se opresc aici. Juno poate fi interpretat și ca un răspuns la filmul lui Cristian Mungiu deși cred că este doar o coincidență faptul că au apărut în același an. Juno vrea să ofere un răspuns și prezintă câteva soluții pentru adolescentele care rămân însărcinate și nu trebuie să aleagă avortul. Probabil că în realitate lucrurile nu sunt atât de simple ca în film, părinții fetei nu sunt atât de înțelegători, nici adolescenta nu este atât de dezghețată ca cea din Juno, dar cu puțină voință lucrurile pot fi aduse pe calea cea bună.

Juno este o adolescentă în vârstă de 16 ani, care într-o zi  primește o veste care îi schimbă viața. După ce utilizează trei teste de sarcină înțelege că răspunsul este unul singur: este însărcinată. Tatăl este cel mai bun prieten al ei, de asemenea elev de liceu. Fata decide să le spună părinților și împreună încearcă să găsească o soluție. Cum avortul este o variantă pe care Juno nu o ia în calcul, nici păstrarea copilului nu o opțiune prea serioasă, având în vedere vârsta celor doi părinți. În aceste situații, ce mai rămâne de făcut ? Păi, ar putea da copilul spre adopție. Și Juno găsește anunțul unui cuplu care nu poate avea copii, dar care își dorește cu disperare unul. Dar adolescenta vrea în primul rând să-I cunoască pentru a-și da seama dacă ei sunt părinții potriviți pentru copilul ei.

Diablo Cody a primit o nominalizare la Oscar pentru scenariul original. Este primul său scenariu și prima nominalizare. Regizorul Jason Reitman se află la cel de-al doilea film de lungmetraj, primul a fost Thank You for Smoking. Foarte bune interpretările actorilor, începând de la eroina principală, Ellen Page, și de la tatăl viitorul copil, jucat de Michael Cera, până la Jennifer Garner, cea care și-a dorit foarte mult să joace în acest film. Deși subiectul este unul dramatic, povestea este spusă și cu mult umor și cu multă înțelegere pentru acțiunile personajelor. Și mai are un avantaj: o coloană sonoră excepțională, simplă, dar eficientă, care îți răsună în cap cu mult după ce s-a terminat filmul.

Vizionați trailer:

12 COMENTARII

  1. Am vazut filmul, cam slabut dar in schimb coloana sonora (soundtrack) e superba! Recomand sa fie ascultata

  2. […] Best Female Performance – Ellen Page in Juno […]

  3. acest film incurajeaza tinerele fete(12-18ani)sa ramana gravide, ca si cum ar fi ceva normal.
    nu este un film educativ nici in conditiile rebelilor de astazi!

  4. […] Black si Michael Cera (Paulie din “Juno“) joaca intr-o comedie ce ne va face sa vedem istoria cu zambetul pe buze. Dupa cum ne spune […]

  5. […] un regizor ca Jason Reitman ( Up in the Air, Thank you for smoking) si o scenarista ca Diablo Cody (Juno),  era de asteptat ca filmul sa fie o comedie neagra savuroasa care sa dea clasa comediilor […]

  6. […] si a scris o poveste credibila, familiara si totusi atat de speciala, exact ca atunci cand a creat Juno. Fara a fi un succes de box office, filmul este ca o gura de aer prospat intr-un peisaj dominat de […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.