Donnie Brasco (1997)

5
6298

Filmul ne spune povestea adevărată a agentului FBI Joseph Pistone care s-a infiltrat în anii 70 în mafia din New-York, reuşindu-se astfel decapitarea unei reţele importante.  Filmul poartă semnătura lui Mike Newell, care a mai regizat printre altele Four Weddings and a Funeral, Mona Lisa Smile şi Love in the Time of Cholera şi beneficiază de o distribuţie de forţă care îi are capete de afiş pe Al Pacino, revenit iar la un rol de băiat rău (dar bun) şi pe Johnny Depp. Filmul nu a trecut chiar neobservat în rândul specialiştilor, are chiar şi o nominalizare la Oscar (pentru scenariu), dar şi alte premii mai mici pentru actori şi regizor.

donnie brasco 2 Donnie Brasco (1997)

Joe Pistone (Johnny Depp) reuşeşte să intre în rândul mafiei sub numele de Donnie Brasco. El devine mâna dreaptă a lui Lefty Ruggiero (Al Pacino), un mafiot bătrân şi acrit, care se află în căutarea loviturii vieţii sale şi care este nemulţumit de statutul pe care îl are în sânul grupării. Joe reuşeşte să câştige şi încrederea celorlalţi mafioţi, dar trăieşte permanent cu spaima că ar putea fi deconspirat. Lucrurile nu merg strălucit nici în propria familie. Din cauza faptului că este în misiune, el trece rar pe acasă spre indignarea soţiei şi supărarea celor trei fetiţe ale lor. Treptat, Donnie se apropie foarte mult de Lefty, sentimentul este reciproc, iar agentul FBI se teme pentru viaţa bătrânului mafiot atunci când se va afla cine este trădătorul.

donnie brasco 3 300x202 Donnie Brasco (1997)

Sfârşitul nu respectă întocmai finalul din realitate al acestui caz. Dar este o încheiere mai potrivită decât dacă ar fi fost urmate faptele reale. Nu vi-l dezvălui, urmăriţi filmul ! Al Pacino şi  Johnny Depp nu sunt singuri actori admirabili din această producţie, îi completează excelent Anne Heche (soţia poliţistului) şi Michael Madsen (unul din liderii mafioţilor). Donnie Brasco este un alt film cu mafioţi, care păstrează reţeta clasică a producţiilor de gen: atacuri violente (parcă mai puţine decât în alte filme), trădări neaşteptate şi răsturnări de situaţie suprinzătoare.

Vizionaţi trailer:

5 COMENTARII

  1. Saramon , omu’ are 70 de ani , am mai spus-o acum ceva vreme intr-un comentariu , viata unui actor este intr-o continuua metamorfoza , ca si viata oricarui om de altfel. In ’97 deja era batran, din ’97 pana in prezent..s-au mai scurs 13 ani , cat timp crezi ar mai putea juca in filme de genu’ celora care l-au consacrat ? Ca si alti mari actori, usor usor..spre batranete , se “refugiaza” in spatele unor roluri ceva mai usoare , seriale tv , etc .. e normal. Dupa Donnie Brasco , au mai urmat si alte filme bune/bunicele.. alte roluri foarte bune .. trebuie sa intelegem totusi ca ceea ce se intampla este normal, natural as putea spune. Al Pacino se afla intr-un top 10 all time..al celor mai buni actori , preferinte impartasite de sute de milioane de cinefili din intreaga lume , in topul meu personal.. ocupa un loc fruntas . Il vad in fiecare zi aproape , mai putin atunci cand sunt in stare de ebrietate, sau.. in alte stari.. confuze :)) Am un tablou, un portret de-al dansului.. “atarnat” de un perete in living. 🙂 Pe mine m-a cucerit definitiv cu aproape 2 decenii in urma. Am tinut sa las acest comentariu, nu stiu.. poate cei ce il vor citi vor gandi si din alta perspectiva , nimic nu e vesnic , nici macar Pamantul , iar in cazul marelui actor , totul a fost minunat, dar cu siguranta nu si-a spus ultimul cuvant in cinematografie. Despre Donnie Brasco, sa mai spun ceva ? Nu cred ca are rost. 🙂

  2. Ai dreptate. Vârsta îşi cam spune cuvântul. A mai îmbătrânit şi el. Dar sper să-l mai văd în cel puţin încă un rol pe măsura talentului său. Aşa cum am fost surprins plăcut de partenerul său de generaţie, Robert DeNiro, anul trecut, în What Just Happened?

  3. Un mare actor. Si ca sa-l parafrazez,dintr-un alt rol de exceptie,el este mana de sub fusta Monalisei. De-asta si zambeste asa frumos.:)

  4. […] Kanal D, Donnie Brasco 1997 (Al Pacino, Johnny Depp, Michael Madsen): Dramă [ o nominalizare Oscar + incă o nominalizare […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.