Chiar dacă nu-ţi plac filmele franceze, îl vei iubi pe acesta. De ce? Pentru că, deşi limba vorbită este franceza, se vorbeşte destul de puţin. Şi nici nu e nevoie ca personajele să spună mai mult. Gesturile şi privirile transmit mai mult decât ar putea să o facă prin cuvinte. Iar mesajul este universal. Nu ai nevoie de traducere.
Trebuie să recunosc: Claire Denis se pricepe de minune la magie. În lumea ei, personajele sunt fiinţe vii, cu gânduri, cu sentimente proprii, pe care nu întotdeauna doresc să ni le împărtăşească. Pătrundem în universul lor cu grijă, în mod discret, cu o oarecare teamă de a nu le deranja, cu timiditatea şi incertitudinea adolescentului la momentul primului său sărut.
Probabil că te aştepţi ca expresia din titlu: “35 Shots of Rum” să capete sens pe parcursul filmului. Şi într-adevăr, Lionel (Alex Descas) încearcă la un moment-dat să ne explice despre ce este vorba, dar renunţă. Există un timp pentru toate lucrurile. Dacă asta nu se întâmplă în cele 100 de minute, este pentru că vieţile celor patru nu se opresc odată cu genericul de final. Lionel, Joséphine (Mati Diop), Gabrielle (Nicole Dogue) şi Noé (Grégoire Colin) continuă să existe, chiar dacă noi îi părăsim.
Încă din primele minute îţi dai seama că acesta nu este un film obişnuit. Are o anumită poezie care te atrage şi te face să-l urmăreşti cu interes. Povestea are loc în suburbiile Parisului. Lionel este mecanic la metroul parizian şi nici nu pare că şi-ar dori altceva. Aceasta este viaţa sa şi se arată mulţumit de cum a decurs până acum. În fond, are o fată superbă. Însă Jo nu e interesată de acest aspect. Este studentă şi, în acelaşi timp, lucrează la un magazin de discuri. Când un coleg flirtează cu ea, aproape că-l ignoră. Nu are preocupările specifice acestei vârste. Cu toate că simţim că ceva se întâmplă între ea şi Noe – un vecin, cu care pare că are o anumită istorie.
Spuneam că se vorbeşte foarte puţin. Asta, pentru că nu se întâmplă mare lucru. Lionel se întoarce acasă de la lucru. Jo îl întâmpină zâmbitoare. Ea pregăteşte masa. El face un duş. Totul e atât de natural încât ne gândim că sunt un cuplu de îndrăgostiţi. Dar, spre surprinderea mea, o aud pe Jo spunându-i “tată”. Cei doi sunt o familie. Doi oameni obişnuiţi unul cu celălalt şi care nu au nevoie de multe cuvinte pentru a exprima ce simt.
Gabrielle este şofer de taxi. Simţim că ea şi Lionel au împărţit, cândva, o poveste. Nu ştim de ce s-a terminat. Nu ştim nici măcar dacă într-adevăr a existat cu siguranţă. Tot ce cunoaştem e că Gabrielle râvneşte la momentul în care ea, Lionel şi Jo vor fi o familie. Ne dăm seama de asta în momentul plecării la un concert. Cele patru personaje pleacă cu taxi-ul Gabriellei, iar ea rosteşte: “Nu am mai ieşit împreună, aşa, ca o familie, de mult timp”. Numai că nu ajung la concert. Reuşesc să găsească înţelegere de la patroana unui bar şi zăbovesc acolo. Urmează câteva momente remarcabile, la care directorul de imagine, Agnès Godard, şi muzica lui Marvin Gaye au un rol important.
Claire Denis a mărturisit într-un interviu că “35 Shots of Rum” este un omagiu adus regizorului japonez Yasujiro Ozu, caracterizat prin lipsa dialogurilor din filmele sale şi stilul minimalist.
Premiera mondială a avut loc anul trecut, în cadrul festivalului de la Veneţia şi, de atunci, criticii din toată lumea au rămas impresionaţi de această realizare cinematografică. Cu toţii au fost de acord că este unul dintre cele mai bune filme ale anului. Iar Tindersticks, pe coloana sonoră, reprezintă un bonus.
