Festival de film în Vama Veche

0
2677

filmstock 202x300 Festival de film în Vama VecheVama Veche va găzdui la jumătatea lunii august un festival de film, intitulat Filmstock, integrat în conceptul Stufstock. Filmstock va avea loc pe terasa Hand din Vamă, între 16-18 august şi se va bucura de atmosfera de festival a Stufstock-ului, oferind proiecţii speciale, retrospective ale unor festivaluri cu selecţii foarte bune din România, workshopuri pentru cei interesaţi de cinema, cu participarea profesioniştilor de cinema din ţară şi din străinătate, şi un concurs ale cărui filme câştigătoare vor fi prezentate pe scenele Stufstock, în pauzele dintre concerte, în fiecare seară.

Filmstock va reuni producţii proiectate la Iaşi Internaţional Film Festival (IIFF), pe cele din secţiunea Shadow Shorts a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), scurtmetrajele prezentate la Festivalul de scurt şi mediumetraj NexT, o selecţie de documentare şi filme de ficţiune de la evenimentul cinematografic Green Planet Blues 2009, filmele produse de asociaţia S.P.E.R şi scurtmetrajele româneşti prezentate anul acesta la Cannes, sub titlul “Romania Short Waves”.

În palmaresul IIFF se află, printre alte filme de excepţie, The Messenger (două nominalizări la Oscar, Ursul de Argint la Berlin, nominalizări la Globurile de aur şi multe alte premii), Moon (câştigător al premiului BAFTA, British Independent Film Award şi al multor alte premii, considerat de The Guardian unul din cele mai bune debuturi din ultimii ani), Munyarangabo (considerat capodoperă absolută de către unul dintre cei mai respectaţi critici de film, Roger Ebert), şi alte filme cu succes de public şi de critică la festivaluri internaţionale.

În afara acestor producţii care vor fi proiectate în cadrul Stufstock, IIFF va mai prezenta, ca proiecţie specială, The Boat That Rocked, un film care surprinde perfect spiritul rock-ului şi al Stufstock-ului.

O altă selecţie extrem de tentantă este Shadow Shorts, care aduce 12 scurtmetraje dark şi horror, selecţionate de directorul Anim’est, Mihai Mitrică şi prezentată cu mare succes de public la TIFF 2010. Shadow Shorts este compusă din cele mai apreciate şi premiate producţii ale genului dark.

Programul noului proiect Stufstock prezintă şi proiecţia specială a lungmetrajului “Nuntă în Basarabia”, o comedie populară potrivită pentru o proiecţie pe plajă. Filmul a avut 1200 de spectatori la proiecţia de la Timişoara şi 300, la Sighişoara.

“Romania short waves” este o altă selecţie de scurtmetraje incluse în programul Filmstock,  prezentate în mai la Short Film Corner, la Festivalul de film de la Cannes.

Cu o lună înaintea festivalului, Filmstock va lansa un concurs pentru tinerii cu vârsta de până la 20 de ani, şi va încuraja creativitatea, inovaţia, originalitatea. Participanţii îşi vor trimite ideile sub orice formă care îi poate ajuta să îşi ilustreze părerea lor despre cum ar trebui perceput acest festival (sinopsis, scenariu, suită fotografică, film realizat cu aparat foto, cameră neperformantă, telefon mobil etc.). Vor fi aleşi trei câştigători, care se vor alătura Filmstock începînd din dimineaţa zilei de 16 august. Aici îşi vor pune la punct ideea, o vor filma şi o vor monta într-un spot de un minut, fiind susţinuţi de profesionişti din domeniul cinematografiei, cu echipament profesionist, de la Videolink. Stufstock îi va susţine şi astfel spotul va fi difuzat on-line si pe scena Rock, pe plajă, chiar înaintea proiecţiei-eveniment a The Boat That Rocked, care va da startul festivalului Stufstock 2010.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.