The Switch (2010)

Şi-am zis că mă ţin deoparte de romanţe şi poveşti cu happy-end. Uf! Dar pentru că Jennifer Aniston reuşeşte să atragă până şi acum oamenii în cinematografe şi publicul pe baricade, de ce aş fi eu mai răsărită? Chiar aşa. Îndrăgită, neîndrăgită, deţinătoarea absolută a burlăciei delicate la Hollywood, Ms Aniston, chiar n-am habar ce plăcere (sadică!) poţi avea jucând şi interpretând roluri în diverse comedioare spumoase ori răsuflate, cu haz sau fără, moraliste ori lipsite de substrat? Care cu ajutorul unui scenariu grijuliu, îi asigură întotdeauna porţia de fericire spre final, acele câteva minute de înţelepciune maximă şi de un Zen libidinos. Femeile astea! Revenind, partenerul de astăzi pentru ea este Jason Bateman, un tip simpatic, oarecum credibil şi deloc plictisitor. Ce-i drept este că puştiul, viitorul liant între cele două personaje, face tot filmul. Pe Thomas Robinson, numele băiatului cu pricina, îl ajută naturaleţea, vârsta (ce, numa’ pe femei să le ajute?) şi reuşeşte să nu pară un alt viitor copil talent căruia i s-au predat în particular replici şi pus stăpânire pe mintea şi personalitatea oricum în formare. În rest, în ceea ce o priveşte pe Aniston, nimic nou, o ştiţi, o surprind cam multe, iar în treacăt o mai salută şi Jeff Goldblum, Juliette Lewis, Patrick Wilson, alţi colegi de pe platou.

Pe Kassie (Jennifer Aniston) şi Wally (Jason Bateman) îi uneşte o prietenie atipică. De fapt, nu atât de atipică, însă atunci când te încăpăţânezi să crezi că prietenul tău cel mai bun poate fi un bărbat (cu aparatul reproducător la zi), poate că ai totuşi o problemă. Revenind însă la cei doi, într-una din zile, Kassie se decide: vrea un copil. Bineînţeles, sub îndemnul zumzăielilor ceasului biologic şi deşi primul clinchet ar trebui să fie cel al clopotelor de nuntă, planurile ei stau cu totul şi cu totul altfel. Încurajată de ştiinţă şi de felul în care maternitatea şi-a updatat versiunea de la origini, această apelează la serviciile unui donator. Aşadar, lichidul magic avea să o ajute să capete pruncul dorit. Însă Wally, grijuliu şi nu foarte încântat de planurile femeii, alege să-i schimbe planurile: înlocuieşte eprubeta în care se afla uhm, fluidele donatorului, cu cele ale lui. Asta bineînţeles, când aburii de alcool nu-l mai pot ajuta cu discernământul.

În mod normal, aş refuza să cred că cineva s-ar preta la asemenea faptă fie el şi drogat, însă la modul în care “curg” bebeluşii în ultima perioadă, aş zice că ăsta a fost chiar dorit. 😀 Plictisitor filmul, scene clişeatice, evidentă relaţia de prietenie spre aş vrea mai mult între cei doi, însă totul prinde culoare atunci când apare puştiul. Chiar e simpatic, pe bune! Cel puţin, la capitolul înduioşat audienţa, aş zice că şi-au câştigat punctele dorite. În rest, emoţie zero, iar faptul că şi-au îndesat happy-end-ul în ultimele.. hm, 5 minute?! n-aş zice c-a fost o alegere inspirată. Când ţi se serveşte un produs comercial şi de umplutură pe alocuri, pierzi şansa să te mai identifici cu povestea, să mai crezi în firul unor personaje care până la urmă, adu-ţi aminte, sunt doar alte personaje de film. Pentru că Jennifer tot singură e si tot fără bebe petrece.

Vizionaţi trailer: