Frost/Nixon (2008)

3
5451

Am auzit prima oară pe David Frost la scurt timp după 1990 atunci când singura televiziune de atunci a difuzat un program despre grozăviile din Cartea Recordurilor şi modul în care erau realizate. Emisiunea respectivă, prezentată de Frost, era difuzată ori sâmbătă, ori duminică şi aşteptam cu sufletul la gură să o văd. De Richard Nixon aveam să aud pentru prima oară prin 1992 sau 1993 atunci când aceeaşi televiziune a difuzat filmul All the President’s Men care prezenta investigaţiile realizate de jurnaliştii Carl Bernstein şi Bob Woodward în faimosul caz Watergate. Habar n-aveam pe atunci că David Frost a realizat o serie celebră de interviuri cu Nixon sau că cei doi vor ajunge eroii unei piese de teatru şi mai apoi ai unui film.

frostnixon2 460x306 Frost/Nixon (2008)

Filmul începe după ce Nixon îşi dă demisia din funcţia de preşedinte în urma scandalului Watergate. În săptămânile care au urmat, un realizator tv din industria divertismentului are o mare ambiţie: să realizeze un interviu cu fostul şef de stat. Piedicile sunt dese şi la tot pasul, în special de natură financiară. În cele din urmă, orice om are preţul corect, chiar şi un fost preşedinte american, care acceptă contra unei sume importante să ofere interviul. Nixon speră că dacă lucrurile vor merge bine, ar putea reveni în politică la vârf. De cealaltă parte, Frost strânge doi documentarişti, specialişti în politica lui Nixon, pentru a pregăti emisiunea cum se cuvine. Întâlnirea propriu-zisă seamănă cu un meci de box. Cei doi nu se duelează în pumni, ci în strategii de comunicare sau mici trucuri manipulatorii. Şi ca într-un meci de box din filme, sportivul care a încasat-o în primele reprize revine puternic în ultima rundă şi îşi face adversarul KO.

frostnixon1 460x306 Frost/Nixon (2008)

Deşi este inspirat după o piesă de teatru, deşi este realizat în stil documentar (sunt folosite şi câteva imagine de arhivă), filmul este o mică bijuterie. Jucat magistral de Frank Langella (Nixon) şi Michael Sheen (David Frost), beneficiind de regia impecabilă a lui Ron Howard, Frost/Nixon e o producţie care nu trebuie ratată. Chiar dacă subiectul nu este foarte ofertant pentru mulţi (media+politică) puteţi vedea modul cum se face politică la nivel înalt şi ce înseamnă adevăratul jurnalism, lucru care nu prea se mai vede pe plaiurile autohtone. În plus, poate fi şi o lecţie despre respect între doi oameni care au fost cândva adversari într-o luptă din care numai unul putea să iasă învingător.

Vizionaţi trailer:

3 COMENTARII

  1. […] publicitatii astazi. Filmul este regizat de Ron Howard, producator si regizor al filmelor “Frost/Nixon” si “The Da Vinci Code”, producator al filmului “Changeling” si […]

  2. Un film foarte bun, apropiat de stilul documentar, surprinzand un moment important din istoria Americii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.