Hall Pass (2011)

3
3574

Hall Pass este o comedie pe care dacă o vezi o dată, te binedispune oarecum, dar care văzută a doua oară, concurează serios cu o doză de somnifere. Şi când voi mai avea insomnii, o să încerc tratamentul cu filme precum acesta. Dar e păcat, producătorii filmului sunt fraţii Peter şi Bobby Farelli, cei care au regizat Dumb & Dumber sau There’s Something About Mary. Asta era acum vreo 10 ani, în ziua de azi e greu să mai faci vreo comedie în care să nu foloseşti intens ideea de sex.

Hall Pass movie image 29 460x306 Hall Pass (2011)

Rick şi Fred sunt doi prieteni foarte buni, pe care nu îi leagă numai prietenia, ci şi obsesia lor de a se uita la alte femei, chiar de faţă cu soţiile lor. Deoarece şi viaţa lor sexuală este una destul de slabă, nevestele lor (Grace şi Maggie) se hotărăsc să le ofere un hall pass, adică o săptămână de libertate completă. Ele speră că aşa cei doi vor reveni cu picioarele pe pământ, iar vieţile lor conjugale se vor îmbunătăţi. Lăsaţi singuri, Rick şi Fred plănuiesc să-şi facă de cap, dar pentru că nu mai sunt ca în tinereţe, cei doi “masculi” sunt depăşiţi de provocările agăţatului şi se trezesc în situaţii ieşite de sub control.

ll555555555 460x306 Hall Pass (2011)

Nu cred că perechea formată de Owen Wilson şi Jason Sudeikis (amândoi cu experienţă în comedii) este una foarte potrivită. Pe Owen Wilson parcă l-aş vedea jucând în comedii numai alături de Vince Vaughn. Începutul filmului chiar mi-a dat speranţe mari, mă şi gândeam ce comedie explozivă cu situaţii haioase urma. Şi imediat după ce primesc ei acel hall pass, parcă intră în pielea unor bătrânei disperaţi, care nu ştiu ce să mai facă ca să capete puţin sex, doar ca să-şi demonstreze că încă mai sunt bărbaţi. Asta, în timp ce soţiile lor chiar au parte de ceva acţiune. Tabloul filmului se completează cu părţi intime, scene scârboase şi glume cât de cât haioase. Îi dau nota 7, la prima vizionare m-a amuzat puţin, iar la a doua mi-a oferit somnul de care aveam nevoie.

Vizionati trailer:

3 COMENTARII

  1. Eu, ca baiat, am gustat din plin filmul asta. Mi-a placut mult, merita vazut, nu neaparat de fete, dar baietii nu ar trebui sa rateze Hall Pass.

  2. […] dar nu atat de multe precum ati crede), asa ca bravo lui. A avut anul asta roluri principale in Hall Pass, Horrible Bosses si mai urmeaza A Good, Old-Fashioned Orgy, unde mai pui ca a prezentat si MTV […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.