Sanctum (2011)

” Some come for fame and fortune. Others to chase history. But one mistake in earth’s inner sanctum and no one will ever know you were even here.”

Așteptat probabil de multe persoane din publicul român, filmul australian “Sanctum” ar fi fost o experiență 3D captivantă, însă a ocolit cinematografele noastre, fără drept de replică. Ar fi contat digitalizarea peliculei, în a fi apreciată? Probabil. Lipsit de energie, “Sanctum” este parțial inspirat dintr-o poveste adevărată, poveste ce l-a impresionat pe însuși James Cameron, alăturându-se echipei de producție. Numele său nu a asigurat însă creionarea unei alte pelicule ce a spart tiparele scrise până acum și a primit un scor de doar 31 % din partea criticilor, minimalizând așteptările audienței amatoare. Deloc cumpătat în a reliefa un vizual întunecat, puternic și simplu,  în “Sanctum” cavernele devin un personaj care-și solicită rolul principal. Deși imaginile din film sunt rar configurate în edițiile anterioare ( vezi the Descent) ale unor producții, se pierde originalul prin abuzul forțat și nelimitat de clișee supărătoare.

Invitația regizorului este de a ne alătura unei echipe de exploratori, în cel mai mare, frumos, puțin cunoscut  și greu accesibil sistem de peșteri subterane de pe Pământ, în Papua Noua Guinee. Tânărul Josh McGuire (Rhys Wakefield) are o relație  tensionată cu tatăl său Frank McGuire (Richard Roxburgh), care înainte de a fi tată, a preferat să devină cel mai bun în domeniul său. Vizita finanțatorului Carl Hurley (Ioan Gruffudd) și a prietenei sale Victoria (Alice Parkinson), vine pentru a întări ideea că aventura nu este sinonimă cu pericolul. Surprinși de un ciclon care amenință să inunde peștera în doar câteva ore, grupul este rupt de contactul cu exteriorul și în imposibilitatea de a părăsi sanctuarul în care sunt blocați. Singura lor șansă este de a naviga prin labirintul necunoscut de tunele, sperând că vor găsi o legătura care comunică cel mai probabil cu oceanul, pentru a ieși la suprafață.

Inițial ești ispitit să finalizezi urmărirea filmului și să dai direct forward pentru a vedea cine se salvează, sau mai bine zis dacă scapă cu viaţă cineva. Răbdarea nu este o virtute care se va evidenția pentru “Sanctum”, ritmul lent curmând din dorința spectatorului de a fi fidel celor două ore. Undeva după intrigă, lucrurile se precipită și încleștează, instabil totuși, audiența, curioasă să afle deznodământul. Nu o să neglijez  cât de convingător și natural s-a pus în scenă sentimentul de panică, suficient încât la un moment dat să te întrebi, ce ai fi dispus să faci pentru a scăpa cu viaţă? Sacrificiile sunt uneori acte de eroism, însă rareori se întamplă să facă diferența înre tine si celălat. Măcar pentru imaginile superbe, filmul merită să fie parcurs. Recomand sincer, să se anuleze stângăciile actorilor, pentru a vă bucura de un film câtuşi de puţin rezonabil.

Vizionați trailer:

>