Les Miserables (2013)

Les Miserables se înscrie în cursa Oscarului pentru nu mai puţin de 8 premii, printre care şi prestigiosul Best Motion Picture of the Year. Ţinteşte sus pentru Best Actress in a Supporting Role (Anne Hathaway), Best Achievement in Costume Design, Best Achievement in Sound Mixing, Best Achievement in Makeup and Hairstyling, Best Achievement in Music Written for Motion Pictures şi nu în ultimul rând, prima nominalizare la Oscar a lui Hugh Jackman, pentru cel mai bun actor în rol principal. Filmul îşi merită cu prisosinţă nominalizările, este un musical cu adevărat emoţionant, care nu te lasă să pleci din sala de cinema fără să fi fost câtuşi de puţin atins de dramatismul producţiei. O ecranizare care va intra curând în faimoasele topuri ale celor mai bune adaptări după cărţi.

Acţiunea se petrece în Franţa, la început de secol 19, după Revoluţie. Jean Valjean este un puşcăriaş condamnat la 20 de ani de muncă silnică, singura sa infracţiune fiind furtul unei pâini. El devine ţinta ofiţerului Jarvert, însetat de dreptatea justiţiei si a cărui obsesie este de a-l prinde pe Jean Valjean. Destinul lui Valjean se va intersecta cu cel al lui Fantine, o mamă singură, disperată de a face rost de bani, pentru a-şi hrăni copila, pe Cosette. Acesta îi promite că va avea grijă de copila ei, iar promisiunea sa va schimba destinul tuturor.

Indiferent dacă eşti un adorator al musicalurilor sau nu, tot ar trebui să îi acorzi o şansă. Un roman celebru, un regizor premiat cu Oscar, o distribuţie extraordinară, 8 nominalizări, toate acestea reprezintă motive suficiente. Hugh Jackman realizează cel mai solicitant rol din cariera sa, ilustrând două ipostaze conflictuale ale personajului sau, cea de hoţ, mânat de foame şi disperare, si cea de om ce se căieşte şi doreşte integritate morala. Pentru a reprezenta cu acurateţe figura unui prizonier, Jackman a trecut prin 36 de ore de deshidratare, ceea ce este un sacrificiu semnificativ. O interpretare excelentă ce îi poate garanta Oscarul, în opinia mea. Anne Hathaway nu poate fi trecută cu vederea, felul incredibil în care actriţa o aduce la viaţă pe Fontine te poate înduioşa la fel de mult cum la audiţii pentru rol şi-a adus “publicul” în lacrimi. Un duo absolut fantastic este cel reprezentat de Helena Bonham Carter şi Sacha Baron Cohen. Dragii de ei ar fi trebuit să se “alieze”” de mai de mult, că tare bine le şade împreună, joacă frumos şi natural cuplul de hangii lacomi şi ahtiaţi după bani. Secvenţele lor mai taie din dramatism suficient de mult cât să nu ni se aplece.

Decorurile şi costumele sunt excelente, eşti transportat foarte uşor în atmosfera Franţei de secol 19, sărăcia şi mizeria ce bântuie străzile Parisului, lupta săracilor împotriva bogaţilor sunt foarte bine surprinse. Cu atâtea laude, filmul trebuie să echilibreze balanţa şi să-şi expună marele defect. Durata. Peste două ore şi jumătate. Iniţial era luată în calcul varianta unui pelicule de 4 ore, dar este e ajuns faptul că Les Miserables este unul dintre cele mai longevive musicaluri. Prima parte m-a captivat şi înduioşat, iar pentru acest lucru îi mulţumesc. Nicio scenă nu trecea fără să mă răscolească într-un fel anume. Insă, pe măsură ce minutele se scurgeau, atenţia mea se diminua din ce în ce mai mult, iar ce îmi plăcuse iniţial devenea în ultima fază foarte iritant. Apăreau scene care puteau la fel de uşor să lipsească. Îmi spusese cineva înainte de vizionare, că la musicaluri şi meciuri de fotbal n-ai cum să adormi. Ţin să contrazic acest lucru, un domn care stătea lângă mine a adormit foarte uşor, unele cântece erau ca de leagăn. Treptat, mai plecau oameni din sală şi la ultima scenă, unii nici nu au mai aşteptat finalul ei. Nicidecum nu afectează calitatea producţiei, dar când vine vorba de un musical, unde 99,99% din replici sunt cântate, este chiar un test de rezistenţă. Şi că am amintit de acest lucru, vreau să fac o ultimă precizare din lunga şi sper deloc chinuitoarea mea recenzie. Este un film de “savurat” în propriul cămin, nu la cinema. Dacă simţiţi că nu mai rezistaţi, puteţi oricând pune stop şi continua cu altă ocazie. Dacă filmul nu vă place, veţi sta frustraţi pe scaun 157 de minute, cu gândul în permanenţă la banii pe care i-aţi dat pe bilet.

Susţin încă o dată că Hugh Jackman ar trebui să câştige Oscarul.

Vizionati trailer: