Ankha: The Haunting in Connecticut (2009)

Întregul succes pe care îl poate avea acest film atârnă de un singur detaliu: a fost inspirat dintr-o poveste reală. Ca să mă explic mai bine, dacă acest lucru este suficient de motivant pentru a stârni interesul oamenilor care vor decide în cele din urmă să îl vizioneze, atunci vă puteţi opri acum din citit şi să daţi fuga la cinema. Iar dacă pe unii dintre voi nu vă va speria suficient sau poate nu sunteţi mai…”sensibili” din fire, atunci gândul că acele lucruri chiar ar putea fi reale vă va nelinişti pentru o clipă. Dacă sunteţi pasionaţi de horror sau măcar vă atrag lucrurile mai paranormale atunci o să vă placă filmul. Dacă nu, nu are rost să căutaţi senzaţii noi aici. Din punctul meu de vedere, cred că este un horror destul de ok ca să fie vizionat fără să te temi că va fi o totală pierdere de timp. Da, mi-a dat fiori şi chiar m-a speriat la un moment dat aşa de tare încât am ţipat. Iar asta nu mi s-a mai întâmplat de foarte mulţi ani. Acum să nu înţelegi că dacă am ţipat eu, filmul e extraordinar de înfricoşător. Probabil m-a prins cu garda jos 😀

Cum ziceam, filmul e inspirat din fapte reale ce au avut loc prin anii 80. Zic asta pentru că s-a făcut chiar şi un documentar despre aceste evenimente şi a fost prezentat pe Discovery. Documentarul s-a numit “The Haunting” şi diferă puţin de film. Pelicula spune povestea familiei Campbell al cărei fiu mai mare, Matt, era bolnav de cancer. Pentru a fi mai aproape de spitalul unde era tratat băiatul, cuplul se mută împreună cu copiii lor într-o casă din oraşul Connecticut. La puţin timp, Matt începe să aibă halucinaţii şi visuri din ce în ce mai ciudate şi înfricoşătoare. La început, familia pune totul pe seama condiţiei lui, însă mai târziu, când spiritele li se arată şi lor, cer ajutorul unui preot pe nume Nicholas Popescu. Cel mai important detaliu: noua lor locuinţă era de fapt o fostă casă mortuară. Cauza tuturor fenomenelor paranormale: fostul proprietar al casei, care se ocupase de această mică afacere cu morţi, nu fusese chiar un “băiat cuminte”.

De apreciat ar fi faptul că lucrurile nu au fost exagerate la extrem, păstrându-şi o nuanţă de credibilitate. Da, ştiu, vorbim despre un horror aici, dar totuşi nu am văzut pe nimeni levitând prin casă sau smulgându-şi părul din cap şi vorbind în cine ştie ce limbă ciudată. Şi în ciuda faptului că au existat greşeli şi clişee, rămân la părerea mea că filmul este de vizionat. De fapt, sunt convinsă că încă de la prima propoziţie v-am făcut curioşi. Dacă vedeţi filmul mi-ar plăcea să ştiu ce credeţi despre această poveste? A minţit familia sau chiar a trăit acele evenimente?

Vizionati trailer: