Adore (2013)

1
6385

Adore este unul dintre cele mai provocatoare filme ale lui 2013, având un subiect controversat, o relație aproape incestuoasă între doi băieți cu cea mai bună prietenă a mamei lor. Probabil că la noi ar fi ajuns în cinematografele noastre ar fi fost tradus “Schimb de mame”, oferind o abordare originală acestui concept. Filmul are la bază nuvela The Grandmothers, scrisă de Doris Lessing. Autoarea este laureată premiului Nobel pentru literatură în 2007. Scenariul îi aparține lui Anne Fontaine, care a și regizat acest film și care mai are în palmares, printre altele, Nathalie și Coco Before Chanel.

adore 1 460x247 Adore (2013)

Lil (Naomi Watts) și Roz (Robin Wright) sunt bune prietene încă din copilărie, vecine și au doi băieți de vârste apropiate care la rândul lor se au ca frații. Relația extrem de apropiată dintre Lil și Roz îl face chiar pe soțul celei din urmă să spună, mai în glumă, mai în serios, că ele au și o legătură sexuală, fapt care nu era adevărat, dar pe parcursul filmului parcă aștepți să se întâmple ceva între cele două. Totuși, într-o vară viața femeilor și a copiilor lor va lua o turnură neașteptată. Băiatul lui Lil începe o relație cu Roz, scena fiind văzută de celălalt băiat. Din răzbunare sau din gelozie, acesta o seduce pe Lil, care cedează destul de ușor avansurilor sale. În scurt timp cele două femei află despre faptele celeilalte și decid că singura soluție este stoparea acestui situații nefirești. Dar Lil și Roz nu au luat în calcul reacția celor doi băieți pentru care lucrurile deveniseră mai serioase decât păreau la prima vedere.

adore 2 460x237 Adore (2013)

Filmul exploatează foarte bine aceste legături bolnăvicioase între cele patru personaje principale și încearcă să nu judece aceste relații și doar să le prezinte cu plusurile și minusurile lor. Un film despre pasiune, despre păcat, despre două mame care își pierd capul atunci când nu ar trebui și în fața cui nu trebuie. Naomi Watts și Robin Wright strălucesc în această producție, sunt senzuale, furioase, instinctuale și prea puțin cerebrale. Nu lipsesc nici scenele de nuditate, secvențele de dragoste, unele pline de pasiune, în care protagonistele ne demonstrează că și din punct de vedere fizic sunt la înălțime.
Adore este un film nu foarte ușor digerabil prin prisma subiectului, posibil să revolte pe unii dintre privitori, dar este o producție destul de solidă, jucată bine, cu imagini minunate și care nu are un final moralizator așa cum poate v-ați aștepta să se întâmple. Dimpotrivă.

Vizionați trailer:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.