Să o văd pe Cameron Diaz într-un rol de mamă disperată să îşi salveze copilul de la moarte cu orice preţ, mi s-a părut foarte ciudat. Dincolo de faptul că interpretarea ei nu a reuşit să fie credibilă, rolul nu i s-a potrivit absolut deloc. Poate că impresia aceasta se datorează şi faptului că de-a lungul anilor am văzut-o în alt gen de filme ca “Charlie’s Angels”, “Vanilla Sky” , “There’s Something About Mary”, “The Holiday” sau “In Her Shoes”, formându-mi astfel o anumită imagine despre actriţă. Concluzionând, consider că “îngerul lui Charlie” nu a atins încă acea maturitate emoţională de care avea nevoie pentru acest rol. Cât despre peliculă, aceasta a fost mai ok decât m-am aşteptat iniţial, datorită modului concis în care au fost prezentate momentele cheie din viaţa familiei Fitzgerald. Cu toate acestea nu am văzut legătura strânsă care există între membrii unei familii, unite printr-o suferinţă comună. Da, filmul este despre destrămarea acestui cămin iar fiecare personaj evoluează diferit, dar până acolo nu există acea loialitate şi autocompătimire dintre personaje.
Dacă vrei ca un film de genul acesta să fie cât mai bun, nu trebuie să uiţi că drama nu provine numai din modul în care îţi este influenţată viaţa atunci când o persoană apropiată este bolnavă de cancer, ci şi din etapele prin care trece fiecare personaj până când va înţelege schimbările. Etape care, în film, au fost foarte puţin evidenţiate. În rest, drama nu este aşa rea, în special dacă eşti genul care agreează acest tip de producţii. Bazat pe romanul scriitoareai Jodi Picoult, “My Sister’s Keeper” spune povestea familiei Fitzgerald, a căror fiică, Kate Fitzgerald, se luptă cu leucemia încă din copilărie. Când au aflat teribila veste, părinţii fetei au hotărât să conceapă un alt copil, prin fertilizarea în vitro, pentru a o ajuta. Astfel, se naşte Anna şi, până la vârsta de 13 ani, aceasta trece prin nenumărate intervenţii chirurgicale, pentru a o menţine pe sora sa mai mare în viaţă. Dar atunci când Kate are nevoie de un transplant de rinichi, Anna refuză să îi doneze unul din rinichii săi şi îşi dă în judecată părinţii, Sara (Cameron Diaz) şi Brian Fitzgerald, pentru a obţine dreptul legal de a face ceea ce îşi dorea cu trupul ei.
Poate aţi mai vrea să ştiţi că regizorul acestui film nu este nimeni altcineva decât Nick Cassavetes. Acesta a mai regizat filme ca “The Notebook“, “Alpha Dog” cu Bruce Willis şi “John Q” cu Denzel Washington. Ţinând cont că este o dramă, trebuie tratat ca atare şi să ai mare grijă în ce stare te afli atunci când hotărăşti să îl vizionezi. Fiindcă s-ar putea să îţi pară o mare porcărie dacă nu ai dispoziţia necesară.
Vizionati trailer:
Mie cred ca mi-a lipsit dispozitia, totusi…Acum altfel poti sa crezi ca un copil de 11 ani isi da in judecata parintii pt “emancipare medicala’, auzi!Totul e atat de american in filmul asta, de te scoate din minti!
Pare a fi interesant filmul. O sa-l urmaresc deoarece m-a intrigat articolul;)
O poveste despre experientele cele mai dureroase din viata noastra : boala si pierderea unei persoane dragi.
E atat de nedreapta viata cateodata cu anumite persoane, mai ales copii, si exact asta arata si acest film. “Nu am inteles niciodata de ce Kate a trebuit sa moara si noi sa traim. Poate nici nu era un motiv anume, poate asa a fost sa fie.” sunt cuvintele sau concluzia surorii care a facut totul pentru a-si tine in viata sora mai mare. Una excelenta, pentru ca mereu te intrebi de ce ea si nu eu si mereu ajungi la acel raspuns.
Cei trecuti prin experiente asemanatoare vor simti pana la ultimul por filmul (si, bineinteles, pana la ultima lacrima).
Cameron Diaz a jucat bine, de multe ori m-a si enervat, uneori am inteles-o, a fost o mama intr-o postura atat de grea…..
Abigail Breslin se stie ca este un copil minune si ca este o actrita desarvarsita.
Iar de Kate, adica Sofia Vassilieva, nu pot spune decat WoW! Cat de talentata!! Cat de bine a transmis absolut fiecare stare si cat de tare m-a durut sufletul pentru ea. Povestea de dragoste dintre ea si Taylor a fost mai mult deprimanta…. Mi-a placut mult de ei, dar era un sentiment de amaraciune cand ii vedeai cat isi doresc sa traiasca o viata normala de adolescenti si cat de putin reuseau.
E o alegere neinspirata intr-o zi cand esti deprimata…desi, un astfel de film iti poate arata ca TU esti norocos exact cand simti asta mai putin.