Este aproape imposibil să nu fi auzit de ,,Portocala mecanică” sau de Anthony Burgress, autorul ei. Recunosc că a trebuit să citesc întâi cartea pentru a putea intelege pe deplin filmul, pe care îl pot descrie în câteva cuvinte ca fiind ,,poetic, sensibil, rafinat și excentric”! Filmul se deschide cu o scenă în care personajele noastre beau lapte cu mescalină într-un local cu un decor incitant și destul de controversat pentru acea perioadă. De ce? Pentru că este atmosfera începutului curentului punk, cu muzică simfonică, rebeliune, agresivitate și droguri. Dincolo de toate acestea filmul te marchează destul de tare pentru că este plin de substanță,îndrăzneț și destul de șocant, iar după vei avea așa o stare ciudată încât îți vei suna imediat un prieten căruia să-i povestești sau să-l convingi să-l vizioneze.
Acțiunea este destul de complexă și conține foarte multe subtilități. Motivul pentru care îl recomand acum, deși este din 1971, este pentru că va rămâne mereu actual. După 41 de ani de la lansare capodopera lui Stanley Kubrick poate fi considerată ca fiind un film modern și realist. Plină de metafore și cadre superb filmate, pelicula capturează esența societății care ne înconjoară, violența din rândul adolescenților, manipularea mass-mediei și a marilor puteri dar și fărâma de speranță rămasă pentru un viitor mai bun. Malcolm McDowell joacă perfect rolul dezechilibratului Alex, a cărui problemă nu a fost niciodată violența pe care o manifesta ci maturizarea pe care o refuza. El nu a fost nicodată personajul negativ ci doar Omul acela lipsit de ipocrizie, fără conștiință aceea creata de religie sau de societate. I-au spălat creierul forțat, l-au făcut o legumă, apoi l-au aruncat înapoi în lume, arătând astfel apogeul erei manipulării la scară largă. I s-a furat libertatea de a alege, iar în momentul acela nu a devenit altceva decât un robot.
Este deosebit de potrivit pentru ceea ce se întâmplă în fiecare societate în parte, la ora actuală. Stanley Kubrick își dovedește atenția pentru detalii, pentru artă. Imaginile sunt realizate excelent, culorile și obiectele din imagini dau o stare de relaxare extremă și te introduc în lumea filmului. Rămâne unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată și cred că ar trbeui văzut de ficare dintre noi, cel puțin o dată!
Vizionați trailer:
Complet de acord cu tot ce ai spus. E unul din filmele care consider că nu trebuie ratate. L-am văzut de 3 ori până acum, şi de fiecare dată mi se pare mai bun.
Un film foarte puternic. Îmi stă și acum în minte.
Greu de înțeles, relativ violent. Cu idei în spate, cu un scenariu destul de inteligent.
Film cult.
Este un film foarte bun. Merita vazut. Recomand
Genial film!
[…] este retrospectiva Stanley Kubrick, care va cuprinde versiunile restaurate ale peliculelor A Clockwork Orange / Portocala mecanica (1971), Barry Lyndon (1975) si The Shining (1980). Proiectiile vor avea loc […]