Ankha: Drag me to hell (2009)

17

Aşa cum am mărturisit de atâtea ori, de mică am avut o atracţie pentru horror-uri. Dar de câţiva ani am ajuns la concluzia că sunt printre cele mai slabe filme care pot exista. Asta nu m-a împiedicat totuşi să văd “Drag me to hell“. Citind câteva păreri pe internet şi văzând nota de pe imdb (opt) am zis să îi dau o şansă. Nu mi-a plăcut absolut deloc. Ideea în sine a filmului mi-a amintit de poveştile cu Baba Cloanţa pe care le auzeam de la cei mari, pe la zece ani, în încercarea lor de a mă speria. Pentru că nu mă pot abţine să nu mă raportez la alte horror-uri de-a dreptul execrabile din 2009 (îmi vine în minte doar “Friday the 13th“), trebuie să recunosc că acesta este cu mult peste. Aduce o briză de originalitate. Pe unii o să-i dea pe spate, pe alţii o să îi lase indiferenţi.

drag me to hell choke1 150x150 Ankha: Drag me to hell (2009)Povestea este simplă: Ea, Christine Brown, este o tipă cu o viaţă liniştită. În încercarea de a-şi impresiona şeful pentru a fi promovată şi a-şi dovedi tăria de caracter, refuză să îi prelungească creditul la bancă unei doamne. Credit care îi era necesar pentru a nu îşi pierde casa. Doamna Ganush se pune în genunchi şi începe să o implore. Stânjenită, Christine se trage înapoi chemând paza. Femeia se simtă atunci umilită la extrem şi încearcă să se răzbune. Mai târziu o aşteaptă în parcare şi aruncă asupra ei un blestem. Şi de aici toată acţiunea se învârte în jurul lui Christine care încearcă să scape de blestem în trei zile (că altfel venea Bau-Bau-ul după ea), cu ajutorul câtorva indivizi şi a iubitului său.

drag me to hell10 150x150 Ankha: Drag me to hell (2009)Când am menţionat briza de originalitate mă refeream la faptul că de mult timp nu am mai văzut o babă aşa de urată şi înspăimântătoare, iar luptele din cele două femei au fost de-a dreptul ilare. La fel şi scena din cimitir şi cea cu ţapul. Eu chiar am râs. De Justin Long mi-a plăcut, mai ales figura lui de la sfârşitul filmului. De când l-am văzut în “Jeepers Creepers” am zis că e potrivit pentru horror-uri. Ar mai fi de zis, dar mă opresc aici, îi dau nota 6 şi vi-l recomand. De ce? Pentru că mulţi critici îl consideră bun. Iar dacă ei zic asta, sigur vor fi persoane cărora o să le placă. Vizionare plăcută!

Vizionati trailer:

17 COMENTARII

  1. buna cine ar putea sa imi deie si mie acest film sau mkr sa imi zica da unde il pot lua..plzzz

  2. pfff cand am auzit de el mi sa parut interesant, dar lasa mult de dorit,ai dreptate baba aia era de-a dreputl scarry.o nota 6 🙂

  3. povestea filmului este destul de interesanta
    Unele faze sunt destul de scarboase si nu prea isi au locul intr-un film horror de calitate
    Finalul da peste cap totul o sa vedeti voi:X

    9/10

  4. La inceput pare promitator insa spre final am murit de ras.Si faza cu ,, capra neagra”!?!?:)). in fine.Greu vezi un horror bun anul asta..

  5. Foarte tare filmul, eu unu as vrea sa se intample la toti astia care sunt la banci si ii doare in cur de populatia care nu are bani si refuza sa mai acorde o sansa clientilor. Sa vedem dupa aia cum o sa faca mai multe amanari de plata la toate datoriile. 🙂

  6. Nu ma pot abtine sa nu spun ceva aici, la filmul asta…
    Batrana accea, joaca rolul unui personaj NEGATIV, da? E film horror? Este. Frumoasa nu putea fi, film horror invelit in roz nu exista. Filmul este plin de mesaje si lucruri apasatoare din viata, din pacate se intampla ca oamenii rai sa faca asa ceva. Vizionare placuta.(Cu toate ca… :)) e un horror , horror! )

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.