Probabil că fiecare dintre noi şi-a pus la un moment dat întrebarea „Ce s-ar întâmpla dacă aş descoperi într-o zi că întreaga mea viaţă nu este decât o mare minciună şi că nimic din ce am trăit până acum nu a fost real?“. Personal, cred că aş înnebuni. Nimeni nu ar trebui să aibă dreptul de a se juca în acest fel cu viaţa unui om. Indiferent dacă este vorba de Dumnezeu sau nu. „The Truman Show” este un film genial, aş putea spune. Un film care doreşte, prin toate mesajele transmise, să îţi dea de gândit. Asta dacă ai cu ce. Dincolo de mesaje, substraturi şi replici ingenioase, pelicula este cu mult mai bună datorită modului în care joacă Jim Carrey. Acesta dovedeşte, încă o dată, că este în stare să interpreteze şi roluri mai serioase. Un alt aspect, care mi-a plăcut foarte mult, a fost felul în care drama a fost îmbinată cu comedia. Deoarece s-a găsit un echilibru între cele două, filmul nu derutează spectatorul şi îl menţine atent pe tot parcursul desfăşurării acţiunii.
Truman Burbank (Jim Carrey) este un copil abandonat la naştere şi care a fost adoptat de către o corporaţie de televiziune cu scopul de a crea un serial care să prezinte fiecare moment al existenţei sale 24 de ore din 24. Însă, fără ca Truman să ştie că viaţa sa este regizată. Ajuns la 30 de ani, acesta lucrează la o companie de asigurări, este însurat cu Meryl, locuieşte într-un mic orăşel pe nume Seahaven şi, în aparenţă, are o viaţă perfectă. Dar cum nu există lucruri perfecte şi nu poţi controla niciodată totul, în jurul lui Truman au loc nişte întâmplări care îl vor determina pe acesta să caute adevărul. În scurt timp, va realiza că slujba, soţia, familia şi chiar cel mai bun prieten nu există cu adevărat.
O altă faţetă a filmului, demnă de luat în seamă, este cea care ridiculizează media şi reality-show-urile. Până unde ne poate invada mass-media vieţile? De unde această exagerată atracţie pentru emoţiile prefabricate oferite de televiziune? Iată întrebări care, modelate pe clasicele teme ale manipulării, moralităţii jocului de-a Dumnezeu sau falsificării realităţii, fac din „The Truman Show“ un film valoros şi de referinţă. Cu toate acestea, nu am putut să nu observ izul de ipocrizie pe care mi l-a lăsat pelicula după vizionarea acesteia.
Vizionati trailer:
Conceptia filmului nu este complicata, scenariul fiind unul bine ales. Se creaza un spatiu real imbinat cu un spatiu imaginar, de aceea filmul alterneaza intre aceste doua planuri. Cu siguranta e unul din filmele bune ale anilor ’90, si un rol mai complex jucat de Carey, care de data aceasta are o interpretare ceva mai matura. Nu lipsesc interventiile comice specifice lui Jim, de aceea filmul te tine conectat pana la final, fara sa plictiseasca.
super folositor articolul asta, m-a ajutat mult sa ma decid sa-l revad petru a 4-a oara 😐
nu vad rostul review-urilor la filme atat de vechi.astept articolul despre Titanic!
Corina, nu ti l-am recomandat tie. Crezi ca toti oamenii care au acces la filme l-au vazut? Te inseli.