Există filme bune şi filme proaste. Există filme tari şi filme slabe. Bad Lieutenant este câte puţin din fiecare. Este un film tare pentru că în el joacă Harvey Keitel. Dar este un film slab pentru că vedem prea mult (şi crede-mă, mult prea mult!) Harvey Keitel. Este un film bun pentru că încearcă să transmită… ceva. Dar este un film prost pentru că mesajul său rămâne suspendat undeva, rătăcit, şi nu-ţi oferă şansa (ţie, ca spectator) să faci parte din această lume. Este un film tare pentru că regizorul se achită rezonabil de sarcină. Dar este un film slab pentru că montajul nu face doi bani.
Locotenentul cel rău trăieşte într-un univers al lui, unul plin de personaje obscure, droguri, violuri şi crime. Este căsătorit, are trei copii, însă viaţa sa familială există undeva, departe. Într-o dimineaţă, ducându-şi băieţii la şcoală, abia aşteaptă ca aceştia să coboare, iar el să meargă să-şi ia doza de cocaină.
Harvey Keitel este „the bad guy” aici, însă este perfect conştient de asta. Când o călugăriţă este violată, el merge la spital să o vadă. Mai apoi, află, cu surprindere, că aceasta i-a iertat pe tipii respectivi. Rămâne, pur şi simplu, uluit, permiţându-şi să spere că mai există o şansă şi pentru ispăşirea sa. Pentru că, până la urmă, „he is a fucking catholic”, după cum el însuşi se declară.
Ce m-a deranjat la filmul regizat de Abel Ferrara, a fost, aşa cum spuneam, montajul. Totul nu pare decât o sumă de scene separate, legate într-un mod amatorist. Dar şi scena în care locotenentul opreşte o maşină în care se aflau două tinere, dintre care niciuna nu avea permis, are ceva în neregulă: i se alocă un timp prea mare. Însă, în acest caz, Ferrara poate avea o scuză: momentul respectiv este unul definitoriu pentru personajul asupra căruia se concentrează tot filmul.
Finalul abrupt este unul normal. Bad Lieutenant nu conţine o poveste clasică. Nu există un caz pe care poliţistul trebuie să-l rezolve. Nu există vreo crimă ai căror autori să fie descoperiţi. Există doar persoana sa, care trebuie să găsească o cale de a supravieţui într-o lume din care nu mai are nicio ieşire.
Acum 17 ani, când a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, Bad Lieutenant a şocat opinia publică şi a intrat în rândul creaţiilor cele mai controversate ale deceniului trecut. Sex şi droguri. Harvey Keitel şi un locotenent de poliţie fără nume. Pariuri şi bani. Acestea sunt elementele care abundă în filmul lui Ferrara.
La Festivalul de la Veneţia, zilele trecute, a avut loc premiera unui alt Bad Lieutenant, un remake al originalului din 1992, având subtitlul Port of Call New Orleans, pe Nicolas Cage în rolul principal şi un alt regizor. Toate acestea mă fac să nu mă aştept la ceva excepţional. Însuşi Ferrara se întreba, într-un interviu acordat ziarului The Guardian, cum de Nicolas Cage are tupeul de a juca rolul lui Harvey Keitel.
Vizionati trailer:
Am incercat sa ma uit la el, dar nu mi-a placut. Am renuntat dupa o jumatate de ora. Not my style.
Am vazut filmul asta prima oara acum vreo 10 ani si nu prea am inteles nimic. Revazandu-l dupa ani buni, am remarcat talentul lui Harvey Keitel. E foarte interesant cu cat sange rece trateaza problemele de serviciu si cat de vulcanic si implicat este la un simplu meci de baseball. Montajul si imaginea sunt de o calitate indoielnica, insa scenariul si regia compenseaza.
[…] al Locotenentului Cel Rau din ‘92, poveste despre care saramon v-a barfit cu nonsalanta aici. Ce aduce distributia din 2009? In afara de Cage, Val Kilmer, Eva Mendes, Fairuza Balk si […]