Before Midnight (2013)

2

Before Midnight continuă povestea începută în 1995 de Before Sunrise și completată în 2004 de Before Sunset. “Vinovați” pentru acest nou film sunt regizorul Richard Linklater și eroii principali, Ethan Hawke și Julie Delpy, cei trei fiind implicați și în scrierea scenariului. Filmul păstrează structura celorlalte două, acțiunea are loc pe parcursul unei singure zile (sau nopți), într-un singur oraș, iar dialogurile reprezintă sarea și piperul producției. Totul a mers destul de repede, scenariul a fost definitivat în mai puțin de trei luni, filmările au durat două săptămâni, iar bugetul a fost de aproximativ trei milioane de dolari. Ethan Hawke și Julie Delpy parcă sunt mai neliniștiți ca oricând, dar la fel de talentați.

before midnight 1 460x306 Before Midnight (2013)

Jesse (Ethan Hawke) și Celine (Julie Delpy) se află în vacanță în Grecia. Cei doi sunt însoțiți de cele două gemene ale lor, dar alături de ei s-a aflat și băiatul lui Jesse din căsătoria anterioară. Personajul lui Hawke continuă să scrie cărți, care nu mai sunt inspirate de relația sa cu Celine și are câteva proiecte ambițioase pe care speră să le ducă la bun sfârșit. Celine are probleme cu slujba, e tentată să accepte o nouă ofertă, dar nu e foarte hotărâtă. Jesse și-a mai dori să petreacă mai mult timp cu fiul său, lucru greu de realizat atâta timp cât băiatul stă în America, iar el la Paris. Propune ca toată familia să se mute în SUA, dar Celine nu pare tentată de acest lucru. Situația devine tensionată între cei doi, apar diverse reproșuri și totul tinde să se transforme într-un conflict fără ieșire chiar înainte de miezul nopții.

before midnight 2 460x306 Before Midnight (2013)

Dacă ați văzut filmele precedente, știți la ce să vă așteptați. Dacă v-au plăcut acelea, s-ar putea să vă placă și acesta, ștacheta rămâne la un nivel ridicat și în Before Midnight. Dacă nu le-ați văzut pe primele două, mai bine faceți un efort și urmăriți-le, deși acest film explică pe scurt cum au ajuns împreună, dar se înțeleg mai bine anumite situații. De această dată, dragostea dintre protagoniști este una matură, care nu are nevoie de acte, de promisiuni fără acoperire. Da, au păreri diferite despre anumite subiecte, nu sunt întotdeauna de acord unul cu celălalt, știu să facă mici concesii unul altuia și în ciuda tuturor divergențelor pe care le vedem sunt multe alte aspecte care îi leagă și îi determină să meargă împreună pe același drum.
Singura mea curiozitate este dacă povestea dintre cei doi se va opri aici sau vom mai avea parte o nouă continuare peste câțiva ani. Eu parcă mi-aș dori să știu ce mai fac Jesse și Celine la 50 de ani, voi nu ?

Vizionați trailer:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.