Before Sunrise (1995)

Am văzut recent comedia romantică Leap Year, în care poţi să regăseşti absolut toate clişeele ce au fost folosite vreodată în filmele acestui gen. Dar, per total, nu e chiar atât de proastă dacă nu cauţi decât o oră jumate de relaxare.
Apoi, mi-am amintit de filmul lui Linklater – Before Sunrise. O comedie aşa cum probabil şi-a dorit şi Leap Year să fie. Şi n-a reuşit, nici pe departe. Un film romantic care a trasat noi limite în ceea ce priveşte senzualitatea şi delicateţea unei poveşti de dragoste. Julie Delpy e incredibilă. Ethan Hawke se potriveşte de minune în cadrul poveştii imaginate de către Richard Linklater şi Kim Krizan. Iar amândoi devin, sub îndrumarea regizorului, un cuplu special, chiar şi numai pentru o singură noapte.

Celine (Julie Delpy) şi Jesse (Ethan Hawke) se întâlnesc accidental într-un tren, în Austria. El este un tânăr american aflat în drum spre Viena, de unde urmează să ia avionul spre Statele Unite. Ea este o franţuzoaică, studentă la Sorbonna, care se află în drum spre Paris. Probabil vei fi surprins(ă) să o auzi vorbind atât de bine engleza. Scenariul se ocupă de acest lucru şi ne explică faptul că Celine a locuit, pentru o vreme, în SUA. Oricum, trebuie să spun că m-a cucerit cu accentul ei! Filmul lui Linklater nu urmăreşte nimic spectaculos. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, chiar nu se întâmplă nimic. Sunt doar doi tineri, puţin trecuţi de 20 de ani, care se întâlnesc accidental, vorbesc despre viaţă, despre foşti iubiţi/iubite, despre muzică, părinţi, reîncarnare sau despre motivele pentru care ar trebui să facă dragoste, fiecare venind cu propriile argumente pro şi contra. Cei doi discută despre aproape orice, într-un mod lejer şi amuzant. În tot acest timp, se plimbă pe străzile Vienei. Se întâlnesc cu o ghicitoare în palmă, cu doi actori amatori care-i invită la o piesă de teatru, cu un poet care le compune pe loc o poezie cu dedicaţie.

Sunt două scene care m-au impresionat şi mi-au rămas în minte: în prima, Celine şi Jesse încearcă să afle mai multe unul despre celălalt imaginând o conversaţie cu cel mai bun prieten (în cazul lui)/cea mai bună prietenă (în cazul ei).
În cea de-a doua scenă, cei doi intră într-o cabină pentru a asculta nişte discuri, înainte de a le cumpăra. Se privesc pe furiş, unul pe celălalt, însă, când privirile li se întâlnesc, încearcă să ascundă un lucru care pare atât de evident: faptul că există o atracţie deosebită între ei. E genul acela de momente care probabil ţi s-a întâmplat şi ţie, la un moment dat, când te-ai aflat într-un spaţiu închis, alături de o persoană pe care o plăceai, dar nu te încumetai să-i spui, încă.

Richard Linklater reuşeşte să prezinte o poveste delicată, de un romantism seducător, cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în vreun film. Dacă aş face un top al celor mai romantice filme făcute vreodată, Before Sunrise s-ar număra, cu siguranţă, printre candidatele la prima poziţie. A câştigat Ursul de argint pentru regie, la Festivalul de film de la Berlin şi l-a confirmat pe Linklater drept un regizor complet, care, deşi se bazează pe un scenariu predominat de dialoguri, reuşeşte să-i ofere un farmec aparte filmului, în special prin intermediul gesturilor şi puţinelor momente de tăcere.