Closer to the Moon este cel mai ambițios proiect cinematografic autohton după 1989 încoace. Beneficiază de producătorii de peste hotare, de o distribuție din străinătate pentru toate rolurile principale și secundare (cu excepția Monicăi Bârlădeanu), iar scenariul și regia sunt semnate de cel mai rafinat regizor român: Nae Caranfil. Povestea ? Păi, și povestea este tot românească, scenariul fiind inspirat după celebrul jaf asupra BNR-ului din 1959. Asupra acestui subiect s-a mai aplecat și Alexandru Solomon, cel care a realizat documentarul Marele jaf comunist. Dar Closer to the Moon nu își propune neapărat să prezinte o copie fidelă acelor evenimente (de altfel Caranfil spunea că nu și-a dorit nici ca personajele sale să semene prea mult cu cele adevărate). Filmul urmărește povestea originală în etapele ei semnificative, dar detaliile, atmosfera, explicația gestului, toate poartă pecetea inconfundabilă a lui Nae Caranfil.
Patru bărbați și o femeie, foarte buni prieteni, pun la cale în 1959 un plan nebunesc: să jefuiască mașina Băncii Naționale. Totul se întâmplă în plină zi, cu o rapiditate dezarmantă, iar pentru a nu da de bănuit cei cinci trasformă jaful într-o filmare, reușind să culeagă și aplauze de la trecători pentru reprezentația lor. După câteva săptămâni ei sunt prinși și după un proces rapid primesc condamnarea la moarte. Dar înainte ca decizia instanței să fie pusă în aplicare, autoritățile se gândesc că nu ar fi rău ca aceștia să fie eroii unui film de propagandă în care să fie reconstituit pas cu pas tot planul lor. Zis și făcut. Totuși, unul dintre anchetatori dorește să afle și motivul pentru care cei cinci au făcut acest gest sinucigaș. El nu-și poate imagina de ce acești oameni, intelectuali, membri ai Partidului Comunist, cu funcții importante în stat au făcut acel jaf, știind foarte bine că vor fi prinși. Bărbatul respectiv se gândește că nu poate fi o coincidență între jaf și faptul că toți sunt evrei, dar în afara unor speculații nu găsește motivul real al atacului și vrea neapărat să-l afle înainte ca cei cinci să fie executați.
Povestea nu este spusă în mod cronologic. Filmul este împărțit în opt capitole în care ne familiarizăm cu personajele, cu motivația lor, cu stilul lor de viață pentru ca după a doua jumătate a producției să ne lămurim ce s-a întâmplat cu adevărat și cum s-a ajuns în această situație. Evident, este vorba de varianta lui Nae Caranfil pentru că cea reală nu a fost lămurită de nimeni. Closer to the Moon trece cu ușurință de la comedie la dramă, de la replici senzaționale la secvențe emoționante, e regizat excepțional, e filmat ca o producție occidentală cu pretenții, iar actorii s-au integrat în poveste mai bine decât ți-ai putea imagina. Mențiuni speciale pentru Mark Strong (în unele scene mi-a amintit de profunzimea lui Andy Garcia), Harry Lloyd (care mi se pare că aduce un pic cu Michael Fassbender) și Vera Farmiga, cu adevărat încântătoare.
Nu vreau să spun mai multe și să stric plăcerea vizionării, vreau să te las să descoperi un film românesc minunat, care nu este nici despre comunism, nici despre Securitate, așa cum ai putea crede din subiect, ci despre niște oameni poate prea mari, cu aspirații prea înalte pentru timpurile pe care le-au trăit. Și de-abia după ce vei vedea filmul, vei înțelege și titlul producției, care aparent nu are nicio legătură cu ce se întâmplă pe ecran. Oricum, Closer to the Moon sună mult mai bine Alice în țara tovarășilor (varianta inițială a proiectului) este mai poetic și mai profund.
Iar după ce se termină filmul și începe să curgă genericul, spectatorii au parte de o surpriză: într-un colț al ecranului pot viziona filmul de propagandă realizat atunci și îi pot vedea pe cei care au inspirat această poveste. Iar efectul e unul interesant, în sala unde am vizionat Closer to the Moon nimeni nu a plecat până când nu s-au terminat genericul și filmul original care reconstituie jaful din 1959.
Vizionați trailer:
)
