Actori: Monica Bellucci, Bernard Campan, Gerard Depardieu, Jean Pierre Darroussin
Cum ai reacţiona dacă ai câştiga la loto câteva sute de mii de euro ? Probabil ai cumpăra o casă, ţi-ai lua o maşină, ai investi în afaceri, mă rog, lucruri de bun simţ pe care le-ar face orice om normal care ar avea un asemenea noroc. Eroul principal al acestui film are alte planuri. El vrea să investească toate câştigurile sale într-o prostituată. De lux, e adevărat, dar tot prostituată rămâne.
Bărbatul alege o femeie foarte atrăgătoare, interpretată de Monica Bellucci, şi îi face o ofertă pe care nu o poate refuza: 100.000 de euro pe lună. În aceşti bani, prostituata trebuia să locuiască împreună cu clientul său, să facă mâncare, curat şi sex, evident. Până când ? Până când se termină banii. Pe scurt, într-o singură propoziţie, femeia era obligată să se comporte ca o nevastă. Lucrurile încep să se complice atunci când în peisaj apare “peştele” (Gerard Depardieu) care-şi vrea şi el partea la această afacere.
Download subtitrare “Combien tu m’aimes?” in curand.
Deşi punctul de plecare este deosebit de interesant, filmul nu este unul foarte reuşit. Are câteva secvenţe amuzante, Monica Bellucci apare mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată şi chiar are ce arăta, dar este prea puţin pentru a asigura succesul producţiei. Probleme sunt şi la scenariu, dar nici regia nu este una ieşită din comun. Ritmul lent face ca acest film să fie unul aproape plictisitor, în ciuda secvenţelor (puţine) “tari”.
Vizionati trailer: