Actori: Jim Carrey, Maura Tierney, Justin Cooper
Chiar daca este un film destul de vechi (au trecut 12 ani de la realizarea lui), “Liar Liar“, cu Jim Carrey reuseste sa fie una din comediile bune vazute de mine in ultima perioada. Da, actorul exagereaza de multe ori in gesturi si mimica dar si-a construit o tipologie pe care rareori a abandonat-o. Vorbeam cu cineva dupa revizionarea filmuluide faptul ca probabil pentru un regizor de comedie este foarte usor daca-l are pe Jim Carrey in distributie. Acesta isi face practic replicile pe moment si in dese randuri se implica mult in dialogul din scenariu. Vazut de multi drept o comedie usoara, de vacanta sau de protv (daca putem folosi expresia) filmul nu intra poate nici in randul filmelor ce merita sa le mai vezi inca odata, dar fata de ceea ce scot americanii in ultima perioada este mult peste.
Jim Carrey joaca rolul lui Fletcher (un nume comun american), tipul de om care minte intotdeauna.
Acesta este avocat deci s-ar parea ca “aptitudinea” respectiva ii este de folos. Insa omul exagereaza si incepe sa-si minta de multe ori chiar si propriul copil. Intr-o zi (chiar de ziua lui de altfel), in momentul in care trebuie sa sufle in tort isi pune o dorinta (stiti voi cum sunt americanii…). Acesta isi doreste ca, pentru cel putin o zi, tatal lui sa nu mai poata sa minta. Fletcher incepe atunci sa fie pus in situatii jenante (ceea ce creaza si comedia si hazul filmului) din care se pare ca nu are nicio modalitate de a scapa, prea usor.
Diferenta dintre Jim Carrey si actorii “la moda” in zilele noastre este enorma. Putem incepe de la aproximatia ca dintre actorii filmului “The Hangover” (atat de iubit de toata lumea si blamat de mine) n-am retinut dupa nume pe niciunul. Numele lui Jim Carrey il tin minte de pe la inceputul lui 2000, cand intr-o noapte de revelion PROtv-ul a difuzat filmul “Masca”. Da, “Liar Liar” nu este printre “capodoperele” sale, dar pana si cele mai slabe filme ale sale sunt mai bune ca 80% din restul.
Vizionati trailer:
Aceasta este comedia mea preferată. Un film excepțional, orice s-ar spune. L-aș revedea mereu.
E greu să zici că o comedie este bună. Iar dacă comedia intră în exagerări, o să fie multă lume ultragiată – “Vai, cum, dar nu se poate”.
Mi-a rămas în minte disperarea tipului când îşi dă seama că nu poate minţi.
Şi e interesant jocul – Ok, nu poţi minţi, dar măcar să minţi omisiune, să taci. Da, nici asta nu se poate.
Foarte frumoasă ideea filmului.