Wedding Crashers (2005)

6

Oamenii au diverse pasiuni mai ciudate, dar să îți placă să mergi la nunți în fiecare săptămână, mai ales la cele la care nu cunoști pe nimeni, nu am mai auzit. Și probabil nici nu aș fi aflat dacă nu vedeam acest film care pleacă chiar de la această premisă. Unde e o nuntă, hop și eroii principali ai filmului. Cum ar fi să faci așa ceva în România ? Oricum, ei nu se plictisesc defel pentru că nu refuză nicio nuntă, fie de italieni, evrei, irlandezi, și reușesc de fiecare dată să facă cuceriri printre domnișoarele și chiar doamnele prezente la aceste ceremonii. Și pentru că nu este chiar așa ușor să ajungi „spărgător” de nunți, ei au o serie de reguli de la care nu trebuie să se abată și mai ales să lucreze în echipă.

Așadar, Jeremy (Vince Vaughn) și John (Owen Wilson) sunt foarte buni prieteni care lucrează ca mediatori, iar în timpul liber se dezlănțuie pe la nunțile altora. Au texte bine pregătite astfel încât să își justifice prezența acolo și să nu dea de bănuit nimănui că sunt intruși. Băieții sunt puși pe distracție și devin rapid principala atracție a ceremoniei. După ce au fost prezenți la zeci de astfel de evenimente decid că este momentul să treacă la nivelul următor și aleg să meargă la nunta fiicei secretarului Trezoreriei, socotit chiar evenimentul monden al anului în Washington. Ei pun ochii pe cele două domnișoare de onoare Claire (Rachel McAdams) şi Gloria (Isla Fisher), care se întâmplă să fie și surorile miresei. La început lucrurile merg bine, dar cei doi vor constata că au de-a face cu provocări pe care nu le-au mai întâlnit în astfel de ocazii.

Responsabili de producție sunt, în primul rând, cei doi scenariști, Steve Faber și Bob Fisher, care au avut această idee năstrușnică. Ei au lucrat împreună la mai multe seriale, printre care și Married with Children. Apoi este și meritul regizorului David Dobkin, care se făcuse remarcat în 2003 cu Shanghai Knights, unde lucrase tot cu Owen Wilson. Și nu în ultimul rând este și meritul tuturor actorilor, și celor principali, și celor secundari care fac o treabă bună. Dacă aveți chef de o comedie agreabilă, relaxantă, dar și de un film romantic, vă recomand Wedding Crashers.

Vizionați trailer:

6 COMENTARII

  1. Intr-adevar o comedie bine facuta…cu multe rasturnari de situatie…merita vazut…!!!

  2. […] . Si avand in vedere lumea care a contribuit la realizarea acestei comedii, regizorul David Dobkin (Wedding Crashers), scenaristii care au lucrat si pentru The Hangover si producatorul Neal Moritz (Fast & […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.