Există oameni care cred că ţipătul unei bufniţe acciuate pe lângă casă reprezintă prevestirea unei nenorociri. La fel consideră şi eroina principală a acestei producţii, care are o sumedenie de superstiţii şi susţine că nimic în viaţă nu este întâmplător. Ea spune că orice persoană întâlnită în cale îi transmite un mesaj şi a ajuns să-şi ghideze viaţa după asemenea semne. Mai grav este atunci când interpretezi greşit anumite fapte şi iei decizii doar pe baza unor semnificaţii aparente. Nu am vrut să fiu prea filosofic şi nici nu vreau să vă las impresia unui film prea încurcat, plin de metafore, pentru că nu este cazul. Iar ceea ce am prezentat mai sus este doar o mică parte din puzzle-ul care compune întreaga producţie.
Robert Forrester (Paddy Considine) este un bărbat aflat într-o perioadă mai dificilă a existenţei sale. În plin proces de divorţ, cu o slujbă nouă, într-un nou orăşel, el încearcă să se izoleze de restul comunităţii. Singura lui bucurie este ca în fiecare seară să spioneze pe Jenny (Julia Stiles) o tânără care face treburi casnice în propria casă. Şi asta până într-o zi când este descoperit de femeie, care în loc să se sperie îl pofteşte în casă, iar în zilele care vin încearcă să înceapă o relaţie cu bărbatul misterios. Din acest motiv se desparte de iubitul ei numai că Robert Forrester nu-i răspunde cu aceleaşi sentimente. Totuşi, fostul iubit nu se împacă foarte bine cu noul statut şi încearcă să se răzbune pe rivalul său. Dispariţia fără urmă a fostului prieten al tinerei îl face principal suspect chiar pe Robert, care avusese o altercaţie cu bărbatul respectiv. Lucrurile intră însă pe o pantă şi mai dramatică atât pentru tânără, cât şi pentru Forrester.
Filmul nu a avut o carieră cinematografică aşa cum poate ar fi meritat, ci a fost lansat direct pe DVD. Scenariul a fost scris după romanul cu acelaşi nume de Patricia Highsmith, cea care a mai dat literaturii şi cinematografiei şi The Talented Mr. Ripley. De altfel, aceasta este cea de-a doua ecranizare după Cry of the Owl, prima aparţinând lui Claude Chabrol în 1987. Rolurile principale sunt interpretate de actori tineri şi talentaţi pe care este posibil să-i mai fi remarcat şi în alte producţii. Paddy Considine a mai jucat în Dead Man’s Shoes şi In America, iar Julia Stiles în Save the Last Dance sau Mona Lisa Smile. Regia este semnată de Jamie Thraves, un bărbat de 40 de ani fără realizări notabile în acest domeniu. Cry of the Owl este un film care ar putea fi catalogat de unii ca fiind un pic ciudăţel, dar te ţine în tensiune şi are un final neaşteptat.
Vizionaţi trailer:
<object width=”480″ height=”295″><param name=”movie” value=”http://www.youtube.com/v/cgeY1adF0mA&hl=en&fs=1&”></param><param name=”allowFullScreen” value=”true”></param><param name=”allowscriptaccess” value=”always”></param><embed src=”http://www.youtube.com/v/cgeY1adF0mA&hl=en&fs=1&” type=”application/x-shockwave-flash” allowscriptaccess=”always” allowfullscreen=”true” width=”480″ height=”295″></embed></object>