Actori: Steve Buscemi, Michael Pitt, Alison Lohman, Gina Gershon
Întotdeauna ne dorim ceva mai bun de la viaţă. Ştim că suntem mai talentaţi decât ne cred alţii, dar ghinioanele se ţin lanţ de noi şi nu putem să ne împlinim la adevărata valoare. Visăm să fim împreună cu personalităţi frumoase şi bogate, să ajungem vedete, încercăm astfel să ne depăşim condiţia, iar după o vreme renunţăm la aceste planuri atunci când realizăm că ţintele fixate sunt prea înalte şi ne dăm seama că nu vom ajunge niciodată acolo sus. Mă rog, cam aşa se întâmplă în viaţă, în filme lucrurile sunt un pic diferite.
Les Galantine (Steve Buscemi) este un fotograf care visează să realizeze poza care să-l facă celebru. Până atunci, trebuie să îşi câştige cumva existenţa şi practica stilul paparazzi, trăind câteva zile dintr-o fotografie a unei vedete cu pantalonii în vine sau ceva asemănător. Într-o zi el se întâlneşte cu Toby (Michael Pitt), un tânăr fără adăpost, care visează să ajungă actor şi pe care îl ia ca asistent, dorind să-i dea o mână de ajutor. Deşi nu are după ce să bea apă, Toby îşi face şi el planuri de Liga Campionilor, fiind îndrăgostit de K’Harma Leeds (Alison Lohman), o vedetă gen Britney Spears sau Beyonce. Evident, fata nici nu ştie de existenţa lui, dar ce îl costă să spere ? Până la urmă, lucrurile se aranjează cam pentru toată lumea.
Download subtitrare “Delirious” in curand.
Filmul e nostim şi ne introduce atât în lumea paparazzilor, care sunt în stare să treacă peste cadavre pentru a-şi atinge obiectivul, dar şi în universul vedetelor care au probleme destul de pământene, viaţa lor nefiind aşa cum pare la prima vedere. Steve Buscemi dă încă o dată măsura talentului său şi face un rol memorabil. Dacă nu vă place genul acestei producţii, puteţi urmări Delirious fie şi numai pentru Steve. Tineri şi frumoşi, Michael Pitt şi Alison Lohman îl secondează cu brio pe Buscemi, arătând un potenţial care poate fi exploatat şi mai bine pe viitor.
Vizionati trailer:
Daca iti doresti ceva cu adevarat, nu ai cum sa nu obtii acel ceva. Daca i-am asculta pe cei ca tine care spun ca nu poti ajunge niciodata unde iti doresti….ce rost ar mai avea sa traim? 😀 meritam ceea ce ni se intampla :P. In rest filmul nu l-am vazut….m-a atras doar primul paragraf
1.Salut! 2.
Imi place blogul tau!
3. Nu gasesc subtitrare pt filmul asta 4.Mi-e somn..Nb P.S. : As aprecia daca m-ai ajuta la punctul 3*
5. un premiu pt cel care imi gaseste 2 erori gramaticale grave!
1. ai trecut de la 3 la 5 (mai repeta clasa I )
2. ai scris nb cu litera mare
boga …nu ai castigat premiul!