Minioni, minioni, zeci de pufoșenii galbene, adorabile și haioase fac din Despicable Me (2) o animație ce depășește orice limită de vârstă și care binedispune publicul, de la mic la mare. Oho, și cât se vor distra și adulții! Fără să se detașeze foarte mult de prima parte, filmul continuă povestea în aceeași manieră, dar reușește să obțină o faimă mult mai mare. Producătorii au fost isteți, au văzut că simpaticele mingi galbene prind la public, așa că pentru sequel au îmbogățit scenariul cu mulți, mulți minioni, teribil de amuzanți.
Fostul mare ticălso Gru (Steve Carell) duce o viață liniștită alături de fetiţele lui adorabile, de simpaticii năzdrăvani minioni și conduce o afacere deosebit de ”diabolică”, cu…jeleuri și bomboane. Chiar când credea că nimic nu poate fi mai frumos, este ”răpit” de o agentă AVL (Anti-Villain League) și dus la sediul marin, unde ajutorul său va fi necesar în demascarea unui nou criminal.
Gru își păstrează caracterul grumpy, numai că acum nu mai este dedicat ticăloșeniilor, ci familiei și se regăsește chiar în postura de a salva lumea, deci absolut în contradicție cu fostul său statut de villain. Chiar dacă este pus față în față cu sentimente noi, umane (iubirea de familie și ”prima dragoste”), Gru rămâne același. Tot neschimbați sunt și minionii, care în a 2-a parte sunt adevărate vedete. Nu numai că se bucură de mai multe minute de glorie, dar și sunt implicați în întâmplări tot mai haioase. Despicable Me 2 este o comedie pe care nu trebuie s-o ocoliți, gașca de năzdrăvani gălbui vă promit umor cât cuprinde, indiferent de vârstă. So far, e cea mai bună animație a verii și nu cred că sunt șanse să-mi schimb părerea.
Vizionați trailer:
[…] Simonei i-a placut Despicable Me 2. Oare exista cineva caruia sa nu-i fi placut aceasta animatie? Prin […]