That’s It, That’s All (2008)

Dacă la începutul lunii mai, vă vorbeam de acest film şi vă spuneam cât de mult mi-a plăcut, m-am gândit să vă împărtăşesc ultima mea descoperire de acest gen (pentru care îi mulţumesc lui Floryan :P). Este vorba de “That’s It, That’s All“, un altfel de documentar despre snowboarding. O să ziceţi: “Pff, mare lucru! Nu e interesant“. Daţi-mi voie să vă spun că vă înşelaţi. E cel mai tare film cu şi despre snowboarding care s-a făcut până acum! Şi o spune cineva care ştie prea puţine despre acest sport. Şi, chiar dacă subiectul în sine poate nu vă atrage, filmul tot rămâne bun pentru că are nişte imagini care îţi taie respiraţia. În plus, vă imaginaţi cum ar fi să te învârţi prin aer zeci de metri şi apoi să mai şi aterizezi “în siguranţă” pe zăpadă? Cred că e absolut demenţial 😀

Bun, am stabilit că producţia este un documentar despre snowboarding şi că, pe lângă cascadorii, veţi avea ocazia să vedeţi panorame foarte, foarte frumoase. Mai departe, să vă vorbesc puţin şi de distribuţie. Zic distribuţie pentru că nu există actori, personajele din film fiind aceleaşi şi în viaţa reală.

Travis Rice, unul din cei mai buni şi influenţi snowboarderi ai momentului, se află în centrul acestei poveşti. Acesta, împreună cu alţi împătimiţi ai acestui sport, ne dezvăluie viziunea lor asupra acestui hobby, plimbându-ne printre versanţii munţilor din Noua Zeelandă, Alaska, München sau Columbia Britanică. Toate acestea fără să se pună foarte mult accent pe dialog. Mai pe scurt, filmul arată nişte oameni care se simt cu adevărat liberi şi împliniţi doar când se află pe snowboard. Iar sentimentul acesta nu poate fi redat în nişte cuvinte. În cel mai bun caz, poţi încerca prin nişte imagini. Ceea ce s-a şi întâmplat. Nici nu mi-am dat seama când au trecut cele 60 de minute. Am fost atât de absorbită de peisaje, de culori, de muzică şi de cascadorii, încât mi-a părut rău când s-a terminat. Pe lângă atâtea documentare care îţi arată cât de poluată este planeta noastră, să vezi peisaje atât de frumoase, chiar şi în faţa unui televizor, reprezintă o încântare pentru pupile.

Muzica, soundtrack-ul au fost minunate. De la “Carmen-Habanera” de Georges Bizet până la “Cry of the Black Birds” de Aman Amarth (incredibilă melodie), totul se îmbină într-o armonie perfectă. Scene memorabile au fost destule. Într-una din ele, unul din tipi coboară de pe un munte din Alaska şi, la un moment dat, din cauza instabilităţii, zăpada se surpă, formând o mică avalanşă. Mi-a stat inima-n loc când am văzut că tipul şi-a pierdut echilibrul. Norocul lui că a avut reflexe foarte bune şi a reuşit să evite să fie luat de avalanşă. Da, e un film pe care îl recomand, în special, pentru peisajele superbe surprinse.

Un trailer la fel de spectaculos ca filmul: