That’s It, That’s All (2008)

6


THATS IT THATS ALL Thats It, Thats All (2008)

Dacă la începutul lunii mai, vă vorbeam de acest film şi vă spuneam cât de mult mi-a plăcut, m-am gândit să vă împărtăşesc ultima mea descoperire de acest gen (pentru care îi mulţumesc lui Floryan :P). Este vorba de “That’s It, That’s All“, un altfel de documentar despre snowboarding. O să ziceţi: “Pff, mare lucru! Nu e interesant“. Daţi-mi voie să vă spun că vă înşelaţi. E cel mai tare film cu şi despre snowboarding care s-a făcut până acum! Şi o spune cineva care ştie prea puţine despre acest sport. Şi, chiar dacă subiectul în sine poate nu vă atrage, filmul tot rămâne bun pentru că are nişte imagini care îţi taie respiraţia. În plus, vă imaginaţi cum ar fi să te învârţi prin aer zeci de metri şi apoi să mai şi aterizezi “în siguranţă” pe zăpadă? Cred că e absolut demenţial 😀

Bun, am stabilit că producţia este un documentar despre snowboarding şi că, pe lângă cascadorii, veţi avea ocazia să vedeţi panorame foarte, foarte frumoase. Mai departe, să vă vorbesc puţin şi de distribuţie. Zic distribuţie pentru că nu există actori, personajele din film fiind aceleaşi şi în viaţa reală.

snow Thats It, Thats All (2008)

Travis Rice, unul din cei mai buni şi influenţi snowboarderi ai momentului, se află în centrul acestei poveşti. Acesta, împreună cu alţi împătimiţi ai acestui sport, ne dezvăluie viziunea lor asupra acestui hobby, plimbându-ne printre versanţii munţilor din Noua Zeelandă, Alaska, München sau Columbia Britanică. Toate acestea fără să se pună foarte mult accent pe dialog. Mai pe scurt, filmul arată nişte oameni care se simt cu adevărat liberi şi împliniţi doar când se află pe snowboard. Iar sentimentul acesta nu poate fi redat în nişte cuvinte. În cel mai bun caz, poţi încerca prin nişte imagini. Ceea ce s-a şi întâmplat. Nici nu mi-am dat seama când au trecut cele 60 de minute. Am fost atât de absorbită de peisaje, de culori, de muzică şi de cascadorii, încât mi-a părut rău când s-a terminat. Pe lângă atâtea documentare care îţi arată cât de poluată este planeta noastră, să vezi peisaje atât de frumoase, chiar şi în faţa unui televizor, reprezintă o încântare pentru pupile.

heli board640 Thats It, Thats All (2008)

Muzica, soundtrack-ul au fost minunate. De la “Carmen-Habanera” de Georges Bizet până la “Cry of the Black Birds” de Aman Amarth (incredibilă melodie), totul se îmbină într-o armonie perfectă. Scene memorabile au fost destule. Într-una din ele, unul din tipi coboară de pe un munte din Alaska şi, la un moment dat, din cauza instabilităţii, zăpada se surpă, formând o mică avalanşă. Mi-a stat inima-n loc când am văzut că tipul şi-a pierdut echilibrul. Norocul lui că a avut reflexe foarte bune şi a reuşit să evite să fie luat de avalanşă. Da, e un film pe care îl recomand, în special, pentru peisajele superbe surprinse.

Un trailer la fel de spectaculos ca filmul:

6 COMENTARII

  1. Filmul este intr-adevar unul care ridica stacheta in fata tuturor creatorilor de gen, cum ar fi Absinthe Films. Ca atare este considerat poate cel mai bun “snowboard film” realizat, cu siguranta fiind cel mai costisitor – 5 mil $.

    Ca mentiune merita vizionat HD – experienta este deosebita

  2. am vazut azi documentarul asta, e chiar bestial.peisajele sunt absolut superbe, iar cea ce fac baietii astia chiar e de invidiat…bravo lor

  3. […] multe despre acest documentar pe care vi`l recomand pe filmetari.com Share and […]

  4. Caut de vreo 2 zile subtitrare, vreau sa-l vad neaparat, dar tot nu gasesc. Chiar nu este? ca sa stiu. Astept un raspuns daca stie cineva, multumesc anticipat!

  5. @UnSceptic eu nu am gasit subtitrare. E drept, nici nu am cautat pt ca m-am obisnuit fara. In plus, nu cred ca ai avea nevoie. Sunt putine replici in film si e destul de usor de inteles ce spun. eu zic sa incerci sa il vezi asa pt ca, daca nu este pana acum o subtitrare, nu cred ca o sa se faca. parerea mea 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.