Iubesc cinematografia, v-am mai zis? O iubesc pentru puţinele, dar atât de importante, filme care reuşesc să mă cutremure. De fiecare dată când descopăr un astfel de film pot spune că ziua respectivă a fost trăită din plin. Poate unii dintre voi o să înţelegeţi la ce mă refer. Nu mă aştept să aveţi parte de aceleaşi trăiri dacă veţi vedea “Little Ashes”, dar simt nevoia să împărtăşesc cu voi aceste sentimente. Nu am mai scris până acum un articol atât de personal, subiectiv sau cum vreţi să-i spuneţi. Promit să fie prima şi ultima oară. Foarte adevărată vorba aceea: o imagine face cât o mie de cuvinte. Pictorul suprarealist Salvador Dali mi s-a părut fascinant de când am citit prima oară o carte despre el (“Eu şi Dali” – Stan Lauryssens) ce va fi ecranizată în regia lui Andrew Niccol, avându-l pe Al Pacino în rolul principal.
Cu siguranţă am să-l văd şi pe acela. “Little Ashes” prezintă o perioadă din viaţa tânărului Dali, încă de pe vremea când avea 18 ani şi studia la o universitate din Madrid. Aici dezvoltă relaţii de amiciţie cu mai multe persoane, în special cu poetul Federico García Lorca şi cu Luis Buñuel, un tânăr aspirant la un succes în domeniul cinematografiei, ca producător de filme.
Cu primul, Salvador Dali va depăşi graniţele prieteniei şi vor fi legaţi printr-un sentiment mult mai puternic: iubirea. Nu, filmul nu e unul despre doi homosexuali. Şi cu atât mai puţin nu e despre Robert Pattinson. Hai să lăsăm la o parte prejudecăţile legate de homosexualitate şi de actor. Rolul acesta e cu mult peste cel din “Twilight” şi felul în care îl interpretează dovedeşte că Pattinson chiar este un actor bun. Dar nu despre asta vroiam să vă vorbesc. Vroiam să vă povestesc despre felul în care au fost redate legăturile ce se stabilesc între cei trei prieteni, despre soundtrack-ul excepţional, despre recuzita atât de frumoasă, despre etapele de evoluţie interioară şi emoţională pe care le parcurg cei doi îndrăgostiţi, despre momentele în care sunt recitate poeziile lui Lorca sau apar scene din “Un chien andalou/Câinele andaluz” al lui Buñuel, despre fuga lui Dali la Paris când realizează că nu poate face faţă acestor sentimente şi se căsătoreşte cu Gala, despre atâtea detalii care îşi pierd farmecul în timp ce eu încerc să le exprim în cuvinte.
Din câte am citit, în viaţa reală pictorul nu a recunoscut niciodată că ar fi avut o relaţie cu celebrul poet, deoarece nu era homosexual. Însă nu toată lumea a crezut acest lucru. Poate pe bună dreptate, fiindcă Dali a fost mereu un personaj ciudat şi greu de descifrat, datorită firii sale excentrice şi a megalomaniei de care suferea. Indiferent dacă a fost adevărat sau nu, povestea este foarte bine redată şi reuşeşte să atragă prin realismul său. Realism ce provine din simplul fapt că prezintă natura umană dintr-o perspectivă profundă, cu temerile, slăbiciunile, aspiraţiile şi contradicţiile ei inevitabile. Acele crize existenţiale, de care te simţi uneori copleşit, încercând să descifrezi cine eşti, toate acestea sunt trăite de aceste personaje. De felul în care trăiau şi gândeau locuitorii Spaniei, prin anii 20, ce se afla la vremea aceea sub doctrină fascistă, nu am menţionat mai nimic pentru că acest conflict, dintre spiritul viu, artistic care doreşte democraţie şi cel conservator sau politic care încearcă să i-o limiteze, trece pe plan secund. La final am plâns ca un copil.
Oricât m-aş strădui să îi găsesc un minus, o greşeală, nu izbutesc. Chiar şi actorii, pe care i-am văzut pentru prima oară, au jucat ireproşabil. Închei prin a vă mărturisi că am să revăd cu certitudine această dramă, pe cât de matură, pe atât de provocatoare şi impresionantă, iar în continuare vă împărtăşesc unul din citatele care mi-au plăcut în mod deosebit:
” (…) It’s like, even then, I realize that if I’m going to be anything more than average, if anyone is going to remember me, then I need to go further in everything, in art, in life, in everything that they think is real, morality, imorality, good, bad, I, We have to smash that to pieces and we have to go beyond, we have to be brave Federico … No limit ”
Vizionati trailer:
pe mine cu siguranta m-ai convins…am auzit de el si mi-am propus sa-l vad oricum, doar ca nu l-am gasit pana acum.
De abia astept sa-l vad!
Super articol;)Bravo!
Stii cumva de unde pot face rost de subtitrare la acest film ? Ca nu gasesc nicaieri. Daca o ai tu mi-o poti trimite si mie te rog prin e-mail ?
da intr-adevar
nu exista subtitrare pt acest film
pacat
l-am vazut si mi-a placut mult.din pacate, recunosc ca o subtitrare m-ar fi ajutat putin pt ca ma gandesc ca poate mi-au scapat amanunte importante, insa mi-am propus sa il revad atunci cand va exista una.In general imi plac filmele care transmit mesaje si care sunt cumva educative, in sensul ca te determina sa vrei sa afli mai multe despre personaje, iar acesta intra cu siguranta in aceasta categorie…Si am mai fost surprinsa ca constat ca Robert Pattinson nu e doar un chip frumos si atat, ci chiar are talent si potential.
Ceea ce ai scris tu poate fi foarte bine o pagina de jurnal – te atinge si este un (auto)indemn spre (re)vizionarea filmului. Mi-a placut. Am retrait cateva momente din film citndu-ti articolul. Trebuie insa sa aduc anumite lamuriri suplimentare.
Filmul acesta nu este despre Dali, ci despre poetul Lorca. Sau mai precis despre povestea ciudata de dragoste dintre Lorca si Dali. De altfel filmul se termina odata ce (spoiler), nemaicontinuand cu viata (lunga) a lui Dali!
Titlul filmului Little Ashes reprezinta de fapt numele unui tablou pe care Dali i l-a dedicat lui Lorca – acest tablou devenind simbolul legaturii dintre cei doi.
Intr-adevar este un film pentru cunoscatori, un film care te consuma, un film care poate fi inteles cu adevarat doar daca ai citit macar cateva pagini din biografia lui Lorca, cateva poezii scrise de el. Fara a sti aceste lucruri se pierde mult din lirismul filmului!
Fiecare cadru static din film cu natura de la Cadaques reprezinta un tablou de-ale lui Dali! Deci inca o data “pt cunoscatori”. Fiecare scrisoare citita in film a existat cu adevarat (inclusiv scrisorile in care Dali isi marturiseste simbolic dragostea fata de Lorca – Asa ca, Ankha, Dali nici nu trebuia sa recunoasca vadit ca a existat si o legatura fizica intre el si Lorca, intelegi? Nu era nevoie!).
intr-adevar un film frumos si interesant.realmente m-a “atins”…
Little Ashes sau despre pulberea imortalităţii
alexandru on Octombrie 22nd, 2009
Pitură de Emily Tarleton
Debutând cu întâlnirea unora dintre cele mai mari personalităţi artistice spaniole ale secolului al XX-lea, Little Ashes prezintă mai ales interacţiunea dintre Federico Garcia Lorca, catolic, comunist, anarhist, libertarian, tradiţionalist şi monarhist, poet şi prozator şi dramaturg, pe de o parte, şi Salvador Felipe Jacinto Dalí Domenech, dadaist, anarhist, constructor de geniu, excentric, megaloman, freudian, scatolog, pictor suprarealist, pe de altă parte.
Detaliind perioada lor de formare artistică, cu lungi crize spirituale şi emoţionale, accentul cade pe relaţia celor doi care-şi caută depăşirea propriilor limite, trecerea dincolo de bine şi rău. Ca orice viaţă de artist adevărat, depăşirea convenţionalului şi martiriul pentru propria creaţie determină faima artistică şi, în parte, recunoaşterea societăţii. Progresul artistic mânat de un ideal de continuă depăşire a graniţilor şi a naturalului îi determină pe cei doi să se despartă, unul trecând graniţa firescului şi devenind homosexual declarat, celălalt, divinul marchiz obsedat de moarte şi libidou, se va deda unor purtări excentrice, la limita patologicului.
Incapabil de a trăi într-o lume limitată, circumscrisă la legi mărunte sau neînţelese, artistul îşi depăşeşte propria condiţie, timpul şi starea pentru a ajunge la nemurire, pentru a fi mai presus de toate. Dacă moartea va surveni oricum, măcar să rămână ceva în urmă. Pe de altă parte, similară cu viaţa artistului, dar cu impulsuri de altă natură, se află viaţa sfântului. Acesta îşi depăşeşte propria condiţie umană, a limitelor fireşti, nu împotrivindu-se normalităţii şi naturii, ci schimbându-o cu alta, cu firea Celui ce a dat legea naturală şi morală, Cel ce este mai presus de bine şi de rău. Ajungând dumnezeu prin participare la puterile lui Dumnezeu, sfântul îşi depăşeşte natura, împlinindu-şi în acelaşi timp şi condiţia umană. Astfel, pentru el moartea vine ca o trecere în imortalitate, viaţa nefiind orientată spre istorie şi dezintegrare, ci spre viitor şi nemurire.
robert pattison in rolul lui dali? really? nici nu mi-am dat seama ca e el. mi-am facut asa o idee preconceputa despre el de cand cu twilight (pe care nu-l inghit) incat nu stiu…totusi ce nu mi-a placut la film e ca e in engleza. ar fi fost muuuuult mai bun daca era in spaniola, mult mai credibil. astia cu engleza lor cu accent ciudat. adica sunt in spania ffs! de ce sa nu vorbeasca in spaniola.otherwise filmul e bun. aveam eu asteptari mai mari pentru ca e despre Dali pe care-l divinizez.
Un film formidabil…pe parcursul caruia insa, nu mi-au dat pace doi dracusori…cel care (cum scrie si Marina) se intreba de ce au stricat filmul facandu-l in engleza si al doilea…de ce au stricat filmul facandu-l cu Robert Pattison in rolul lui Dali (a doua e pura discriminare, omul si-a jucat rolul bine, dar eu am o problema cu el, nu-mi place, si in orice film il vad, ma intreb ce se poate gasi sexi la el). In plus, din cauza “povestii” cu “Twilight” nu a avut credibilitatea pe care ar fi trebuit sa i-o confere jocul excelent din “Little Ashes”. Asa ca, desi a jucat bine, eu as fi preferat sa vad filmul cu alt actor in rolul lui Dali.
[…] probabil ca vor zice pas. Mie nu mi-a placut Twilight, dar nu din cauza lui Pattison. Stiu din Little Ashes ca tipul nu joaca rau. Cu toate astea, Remember me a fost o dezamagire. Din nou, nu din cauza […]