La vita e bella (1997)

5

Viaţa e frumoasă! Sau cel puţin, aşa ar trebui să şi-o facă fiecare. „La vita e bella” mi-a fost recomandat de către un prieten. Când văd un film mai vechi, de cele mai multe ori se întâmplă să nu îmi placă. În cazul acesta, a fost diferit. Mi-a plăcut. Interesându-mă mai mult, am citit că de fapt ideea filmului ar fi fost furată de la un regizor român, Radu Mihăileanu, care a făcut la rândul lui „Train de vie”, care cică ar fi mult mai bun decât filmul lui Roberto Benigni. Am vrut să văd şi „Train de vie”, iar apoi să scriu despre cel care îmi plăcea cel mai mult, dar nu am reuşit să-l vizionez. Dar, să revenim la filmul nostru.

la vita e bella1 150x150 La vita e bella (1997)„La vita e bella” îmbină umorul cu tragedia. Prima jumătate a filmului este o comedie, în care personajul principal, un evreu, pe nume Guido Orefice (Roberto Benigni), poposeşte în Arezzo, un orăşel din Toscana, visând să îşi poată deschide o librărie. Guido se îndrăgosteşte de Dora, o frumoasă profesoară pe care el o numeşte „Prinţesa”. Pe parcursul primei jumătăţi, acesta reuşeşte să o cucerească prin felul său amuzant şi copilăresc. Cea de-a doua jumătate a filmului, îi înfăţişează pe cei doi îndrăgostiţi, căsătoriţi şi cu un fiu, Giosue. Într-o zi, Guido şi fiul său sunt luaţi de către forţele de ordine germane şi internaţi într-un lagăr de concentrare. De acum, Guido se vede nevoit să îşi salveze cu orice preţ fiul şi inocenţa acestuia. Rămâne de văzut cum.

Download subtitrare “La vita e bella” in curand.

la vita e bella 3 150x150 La vita e bella (1997)Poate că unora o să li se pară răsuflate glumele lui Benigni, şi poate că în multe ipostaze filmul tinde să devină neverosimil, dar ideea (indiferent dacă a fost furată sau nu) este foarte bună. Vă recomand filmul şi dacă puteţi şi vreţi, vedeţi şi „Train de vie”. Cel puţin eu, aşa am să fac.”

Vizionati :

5 COMENTARII

  1. “Train De Vie” este un film exceptional, o comedie neagra, nu atat de tragica precum “La Vita e Bella” dar cu un umor extrem de spumos si o ironie foarte discreta, demne de elita cinematografiei europene.

  2. Unul dintre cele mai bune filme … daca v`au placut filmele “mari” gen : The Godfather I , II , III , Inchisoarea Ingerilor , Forrest Gump , The Notebook , Love story , Dirty Dancing , Good Fellas , Casino , Usual Suspects , etc … va recomand cu cea mai mare placere “La Vita e Bella” , un film ce o sa va impresioneze la maxim … (prferabil de vazut in italiana , nu in engleza ) !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.