Philadelphia (1993) cu Tom Hanks

2

Până prin 1993, Tom Hanks era văzut ca un actor eminamente de comedie. Argumentele nu erau greu de depistat: el jucase până atunci numai în comedii, fie unele în care umorul era prezent în tuşe mai grosiere (Bachelor Party), sau era vorba de un remake după o comedie celebră (The Man with One Red Shoe) sau care conţineau mai multe nuanţe romantice (The Sleepless in Seattle). Probabil că alegerea lui Tom Hanks pentru rolul lui Andrew Beckett într-o dramă grea precum Philadelphia a surprins, dar în final, alegerea regizorului Jonathan Demme s-a dovedit cea bună. Acest rol l-a transformat pe Tom Hanks. În primul rând, din punct de vedere fizic, el fiind nevoit să slăbească aproximativ 15 kilograme, iar apoi, i-a transformat cariera, atât prin premul Oscar primit cât şi pentru faptul că a demonstrat că este un actor complet.

philadelphia 21 460x258 Philadelphia (1993) cu Tom Hanks

Andrew Beckett lucrează la o importantă firmă de avocatură. La un moment dat, el este concediat fără a i se da prea multe explicaţii, iar Andrew nu crede nici o clipă argumentele şefilor săi. El consideră că a fost dat afară dintr-un singur motiv, pentru că este bolnav de SIDA. Totuşi, el nu acceptă cu uşurinţă această decizie şi se hotărăşte să dea în judecată firma de avocatură care îl concediase chiar dacă acesta ar fi ultimul lucru important pe care l-ar mai face în viaţă. Mai mult mort decât viu, avându-i alături de avocatul Joe Miller, interpretat de Denzel Washington şi pe partenerul său de viaţă, interpretat de Antonio Banderas, Andrew se luptă până la capăt pentru a-şi face dreptate.

philadelphia 11 460x299 Philadelphia (1993) cu Tom Hanks

Philadelphia nu este un film uşor de urmărit pentru toată lumea. E una din dramele importante ale cinematografiei, cu un final devastator, în ciuda faptului că finalul este previzibil pentru toată lumea. La crearea unei atmosfere mai mult decât emoţionale contribuie şi muzica lui Bruce Springsteen, The Streets of Philadelphia făcând partea din coloana sonoră a acestei producţii, melodie pentru care artistul a fost recompensat cu un premiu Oscar. De altfel, statutele lui Tom Hanks şi Bruce Springsteen au fost singurele cu care Academia Americană a recompensat Philadelphia. Dar cred că publicul l-a recompensat cu mai multe.

Vizionati trailer:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.