Am avut deosebita ocazie sa urmaresc zilele trecute un film clasic, din cadrul campaniei in desfasurare, MGM Movie Madness. Avandu-l in distributie pe unul din cei mai buni actori din lume – castigator a 2 premii Oscar– iar sub carma regizorala, pe unul din cei mai respectati ai domeniului, evident ca si asteptarile mele au fost mari. Filmul de fata mi-a reamintit de ce iubeam si inca iubim productiile vechi: pentru ca nu aveam nevoie pe atunci de un inceput nemaipomenit pentru a te tine in priza pe intreaga durata a sa, ci cu un inceput banal reusea sa te mentina extrem de interesat, ca mai apoi schimbarea brusca a registrului sa te socheze.
Dressed To Kill/Dresat pentru a ucide este un thriller in care nu veti putea trece cu vederea puternicul vibe al Psycho-ului de Alfred Hitchcock. Cosmarul personajelor incepe cand una din pacientele psihologului Robert Elliott (Caine), Kate Miller (Angie Dickinson), este ucisa cu bestialitate de catre un alt pacient de- al sau cu probleme de identitate, aparent scapat de sub controlul doctorului. Politia se vede cu mainile legate atunci cand, in urma interogatoriului, nu se gasesc dovezi ce pot indica un principal suspect. Astfel, cei trei care au avut legatura directa cu victima, psihologul femeii – caruia psihopatul i-a folosit briceagul pe post de arma crimei-, singurul martor (Nancy Allen) – o prostituata aflata la locul nepotrivit, care totodata e si tinta urmatoare a ucigasului -, si baiatul victimei, Peter Miller (Keith Gordon), se vad permanent in pericol si pe cont propriu in lupta pentru a descoperi un indiciu revelator ce poate plasa criminalul in mainile politiei. In cele din urma vor realiza ca ucigasul se afla chiar sub nasul lor.
Am savurat cu placere scenele filmului – actorul ce interpreteaza politistul (Dennis Franz) chiar ofera niste momente de respiro, cu cele cateva replici amuzante – dar ce am apreciat in mod special la aceasta productie a fost senzatia redata, asemanatoare cu cea a unui cosmar pe care tocmai l-ai avut, cosmar ce ti s-a parut mult prea real. Dovada sta in finalul peliculei. Mi-a mai placut si paralela (interpretarea) pe care o face cu lumea viselor – spre sfarsit am avut impresia de vreo cateva ori ca o anumita scena va reprezenta finalul, inselandu-ma de fiecare data- exact ca un vis urat din care incerci sa te trezesti in repetate randuri. Pentru cei interesati de filmele clasice din cadrul MGM Movie Madness, acestea vor rula pana in luna mai.
