Everybody’s Fine (2009)

Pe “Everybody’s Fine” l-au asteptat multi. Printre care si eu. Si daca ai curiozitatea de a ma intreba si de ce, te pot lamuri spunand: Robert De Niro, Drew Barrymore, Kate Beckinsale si Sam Rockwell, ei reprezentand o mica parte din favoritii mei de la Hollywood. Deci, bucurie mare! Povestea pe care Kirk Jones (“Nanny McPhee”) o vede intr-un mod realmente cuceritor, au vazut-o altii inaintea lui, prin alt film si anume 3 scenaristi italieni pentru “Stano Tutti Bene”, o productie a anilor ’90. Desi pe De Niro am mai vazut ocazia sa-i vedem pornirile sensibile in rolul sau de socru-cosmar, agentul secret Jack Byrnes, pastra inca pentru acest rol inteligenta si flexibilitatea pentru care acesta a devenit un adevarat talent al cinematografiei. Revenind la rolul din “Everybody’s Fine”, De Niro lasa garda jos. Parsivitatea si flerul curajos ii sunt inlocuite aici de autoritatea patriarhala cu care se confrunta, cu o viata de familie prioritara si cu noi oportunitati de a schimba ceva. Si asta imi aduce aminte de batranelul artagos din “Up”, animatia ce a cucerit intregul glob cu ajutorul aventurilor lui Carl Fredricksen. Si Frank Goode (Robert De Niro) pleaca in calatoria vietii sale, lasand in spate casa amintirilor dar, spre deosebire de Carl, acesta nu-si muta catrafusele pe culmile unui loc exotic, multumindu-se sa viziteze orasele copiilor sai.

O familie numeroasa presupune, dupa parerea unora dintre parinti, sprijin la batranete. Rosie, Amy, Robert si David sunt copii familiei Goode. Din pacate, acum sunt doar ai lui Frank, caci sotia, respectiv mama casei, a murit in urma cu aproape un an. Copiii, acum adulti la casele lor, par a se descurca realmente bine pe cont propriu: Amy traieste in Las Vegas castigandu-si existenta ca si dansatoare profesionista, Amy si singurul nepot al lui Frank, Jack, se descurca excelent cu o slujba sus-pusa in publicitate, Robert este (aproape) dirijor, iar David este un artist, mai exact, un pictor. Astfel ca, pentru inceput, il vom surprinde pe Frank, entuziast nevoie-mare facand ultimele cumparaturi pentru pregatirea unei mese pe cinste. Prilejul? Week-end-ul este ocazia in care toata familia se aduna acasa. Din pacate, totul se amana atunci cand, rand pe rand, indivizii isi amana venirea. Dezamagit dar nu foarte, Frank decide sa plece in vizita la fiecare dintre ei. Insotit de valiza si de tratamentul medical, tatal alege ca prima destinatie New York-ul, acolo unde este stabilit David, artistul familiei. Si pentru ca nu il gaseste acasa, porneste la celalalt baiat al sau, Robert, pe care il va surprinde intr-o ipostaza nu tocmai imbucuratoare pentru el.

… si tot asa! Filmul urmareste calatoria lui Frank, dar si evolutia copiilor sai. Copiii deveniti adulti, doar ca barbatul, ca si multi alti parinti, uita sa le acorde acest ragaz de adult. Sincer, nu credeam ca voi avea ocazia sa-l vad pe Robert De Niro in rolul barbatului singur, lipsit de aparare atunci cand ii lipseste medicatia, traditionalist si aproape demodat atunci cand nu reuseste sa se foloseasca de betigase pentru a-si savura mancarea chinezeasca sau cand face poze (cu un aparat cu film, nu cel digital aratat in posterul de prezentare!) tuturor elementelor ce reunesc intregul. In ciuda vremii depasite pe care Frank o gusta din plin, acesta nu uita sa glumeasca si sa intampine situatiile noi cu umor. Doua aspecte am de aratat cu degetul, totusi: folosirea cuvantului “fine” atinge cote enervante intr-un anumit punct, iar aparitiile copiilor aievea din copilarie pare o tehnica mult prea insistenta. Ce trebuie sa invete omul Frank, respectiv orice parinte in situatia lui? Sprijina-ti copilul indiferent de deciziile luate, arata-i incredere atunci cand nu o cere si ajuta-l sa vada inainte, fara a-i arata drumul. Simte-te mandru si lasa-ti expectantele in urma! De prestatii nu vreau sa mai aduc vorba, cred ca se subintelege ca sunt la inaltimea asteptarilor, insa inchei spunand ca pe mine, filmul m-a facut sa plang. 😀

Vizionati trailer: