Filmele care aduc in prim plan ordini sociale viitoare in care indivizii sunt uniformi si total schimbati fata de ceea ce exista in prezent sunt mereu fascinante, pentru ca trezesc in cei care le privesc reactii diverse, facandu-i sa-si puna intrebari si jucandu-se cu imaginatia lor. Fahrenheit 451, regizat de Francois Truffaut, are la baza romanul SF cu acelasi nume scris de Ray Bradbury. Filmul ne introduce intr-o lume a viitorului in care oamenii isi pierd individualitatea si devin niste simple marionete, neavand nimic autentic sau viu in ei. Este o situatie ipotetica a carei materializare este posibila, ca de altfel orice scenariu terifiant al viitorului. Pana la urma, te poti gandi ca lumea poate evolua in diferite moduri, iar tendintele de a uniformiza societatea s-au manifestat deja in cazul societatilor totalitare.
Montag (Oskar Werner) este un pompier apreciat de seful sau (Cyril Cusack), numit in film Capitanul. Problema e ca in societatea descrisa de Ray Bradbury si adusa de Truffaut in lumea cinematografiei, pompierii nu sting incendiile, ci ard carti. Fahrenheit 451 este temperatura de ardere a cartilor. In noua oranduire sociala, cartile sunt considerate elemente care ii fac pe oameni nefericiti, ii tulbura si ii fac sa devina antisociali, astfel ca s-a impus distrugerea lor si arestarea celor care le detin. Montag este casatorit cu Linda (Julie Christie), o femeie care isi petrece tot timpul in fata televizorului, urmarind niste emisiuni ciudate, prezentate de niste persoane care se adreseaza tuturor cu apelativul “cousins”. Scopul acestor emisiuni este de a spala creierul celor care le privesc, facandu-i sa nu se gandeasca la alte lucruri. Montag o cunoaste pe Clarisse, personaj interpretat tot de Julie Christie, o femeie total diferita de oamenii din acea vreme, e plina de viata, curioasa, rade mereu si pune tot timpul intrebari. Aceasta intalnire ii schimba viata lui Montag, facandu-l sa se intrebe de ce arde cartile si ce se afla in acestea.
Toate personajele din film, in afara de Montag si Clarisse, au priviri goale si inexpresive, par a fi tot timpul drogate (uneori chiar iau medicamente). Truffaut pune mult accent pe aceasta atitudine statica pentru a sugera astfel si stadiul mintii si al lumii lor interioare: lipsit de orice continut. Printre altele, mi-a placut emisiunea TV interactiva la care a participa sotia lui Montag si modul in care prezentatorii o privesc pe aceasta si ii pun intrebari. Montag este si el un personaj care nu are prea multe reactii la inceput, dar in timp devine mult mai expresiv. Jocul actorilor este unul foarte bun. Filmul nu are prea multe efecte speciale si cred ca nici nu conteaza prea mult acest lucru, si, chiar daca este realizat in 1966, problemele abordate sunt actuale. Poate e uneori prea pretentios, dar reuseste sa creeze destul de bine acel spatiu inchis si apasator al viitorului din cartea lui Ray Bradbury si constituie un experiment mental destul de sanatos, asa ca va recomand sa il vedeti.
Vizionati trailer:
