Get Him to the Greek (2010)

Una, două, trei.. stop. Din păcate, nu putem conduce şirul la infinit dar nici nu-l putem îmbulina cu mulţimea vidă. Cam aşa ar sta treburile dacă privim cantitatea de umor presărată în “Get Him to the Greek”. De calitate mi-este teamă să vorbesc, fericite fiind intervenţiile lui Jonah Hill care a reuşit să mai destindă o atmosferă stupidă de cele mai multe ori, absurdă şi excentrică. Excentric poate fi cuvântul definitoriu pe care Russell Brand îl îmbrăţişează cu atât de mult patos, încât este imposibil să nu-i ataşezi eticheta neobişnuitului pentru “până când moartea îl va despărţi de covorul roşu şi de paparazzo”. 😀 Dacă stăm să ne gândim de unde îl ştim pe individ, pe lângă logodna cu mai cunoscuta Katy Perry, am avut şansa să-l mai vedem în “Forgetting Sarah Marshall”, o comedie cu ceva mai mult umor şi cu mai puţine intervenţii din partea lui. Curios şi oarecum interesant este că tipul îşi păstrează personajul de acolo şi aici, rămânând acelaşi star rock Aldous Snow şi pentru a dori să se insiste pe subiect, până şi personajul lui Sarah Marshall este readus pentru câteva secunde în scenariu. O idee mişto, până la urmă, însă nu suficientă pentru ce va urma: pe lângă mojicul Brand şi amuzantul Jonah, îl mai avem şi pe P. Diddy (Sean Combs). Despre el, ce rămâne de zis? Mie tipul îmi pare forţat în replici, gesticulare şi cam tot ce înseamnă “acting”. Nici la acapelle nu deschide cerul, dar lasă Diddy, îţi rămân afacerile. 😀 Până atunci, revenim la filmul nostru:

Un scenariu simplist, câteva personaje şi o acţiune călătoare la propriu. Mutăm cadrele într-o casă de discuri, acolo unde boss-ul Sergio (P. Diddy) îşi mustrează angajaţii pentru vânzările slabe dar şi lipsa de idei pentru a ieşi din impasul ivit. Şi pentru că nimeni nu propune soluţia salvatoare, pacostea (sau nu?) pică pe Aaron (Jonah Hill), care este acum solicitat să-şi dea cu părerea în faţa şefului. Şi pentru că băiatul nostru este un adevărat meloman şi consumator de sunete, acesta propune ca un artist de rock, Aldous Snow, să fie adus într-un concert în Los Angeles. Tipul, odinioară un adevărat star pe marile scene, se afla într-un con de umbră chiar de la lansarea ultimului său album “African Child”, etichetat ca fiind un eşec. Ca un adevărat rocker, Aldous are o viaţă dezorganizată, probleme cu drogurile şi alcoolul, o iubită dependenta şi ea de narcotice, dar şi un băieţel pe care acesta îl adoră. Aşadar, călătoria lui Aaron pentru a-şi întâlni idolul se va transforma într-o adevărată aventură, pentru că artistul este orice altceva decât o persoană înţelegătoare, maleabilă şi uşor de controlat.

Ce trebuia reţinut din mini-scenariul propus de băieţii ăştia de-au pus rotiţele acestui proiect în mişcare? Aflu cu această ocazie că părticică din scenariu este adus de Jason Segel, tipul care a interpretat rolul principal în acelaşi “Forgetting Sarah Marshall”. Uf! Revin: trebuia reţinut doar că există o călătorie cu miza unui concert de zile mari, cică. Restul faptelor şi al întâmplărilor oarecum verosimile pot fi asimilate ca întâmplări nefericite, glume răsuflate şi intervenţii nesalvatoare din partea unor personaje. Cel puţin, partea cu posibilul ménage-à-trois este de o tâmpenie nemărginita, bineînţeles, privind din ochiul meu critic şi deloc impresionat. Înclin însă să cred că este inspirată din fapte reale, atât timp cât urmărisem un reportaj în care Jason Segel (jumătatea de scenariu) povestea că s-a confruntat cu o grămadă de situaţii penibile în viaţa amoroasă şi că nu se va feri să le transforme în scene de film. Pe final, trebuie spus sincer că “Get Him to the Greek” este recomandat a fi vizionat fără mari aşteptări, în toane docile şi cu multă îngăduinţă.

Vizionaţi trailer: