The Kids Are All Right (2010)

Vi se întâmplă să refuzaţi un film dintr-un motiv de genul je ne sais quoi? Cam asta mi s-a întâmplat şi cu “The Kids Are All Right” doar că între timp au intervenit şi nişte nominalizări la Globurile de Aur şi-mi cam place să comentez în cunoştinţă de cauză. Aşadar, “The Kids Are All Right” să fie. Regizor: Lisa Cholondenko; puteam băga mâna în foc că este o femeie, şi va, chiar nu poate fi vorba de un gând misogin. 😀 În ceea ce-i priveşte pe participanţi, avem parte de-o gaşcă de oameni interesanţi, veniţi din scenarii cu totul diferite: Julianne Moore, beneficiară celor câteva scene aproape de nud, destul de îmbătrânită totuşi, Annette Bening într-un rol diferit de ce a prestat până la momentul actual, Mark Ruffalo– un galant al rolurile romantice, Mia Wasikowska, pe val odată cu rolul lui Alice şi ultimul din trupă, Josh Hutcherson, recunoscut din “Cirque du Freak: The Vampire’s Assistant“. În rest, dacă nu v-am zis deja, scenariul tratează tabloul homosexual în raport cu familia, poate un pic şi cu societatea. Mai exact, viaţa celor două lesbiene (Moore şi Bening) şi a celor doi copii ai săi. Unii ar numi-o disfuncţionalitate, alţii selecţie naturală inversă. Dar să vedem asta în cele ce urmează:

Jules şi Nic sunt un cuplu de lesbiene, am putea spune reuşit. Nic (Annette Bening) este de profesie medic, iar Jules (Julianne Moore) între slujbe. Ba nu, de fapt ultima găselniţă a unei foste studente la arhitectură este peisagistica, ceea ce are de gând să pună şi în practică. Familia celor doi este reunită de cei doi copii: Joni (Mia Wasikowska), o adolescentă cuminte, studioasă şi viitoare studentă şi Laser (Josh Hutcherson), un puşti care îşi ocupă timpul alături de oameni nepotriviţi. Totul pare să funcţioneze normal (o fi vreun paradox aici?) până la momentul în care odraslele doresc să-şi întâlnească tatăl biologic. Bineînţeles că există şi aşa ceva în schemă, în persoana donatorului de fluide miraculoase, pe numele lui, Paul (Mark Ruffalo). Tipul, un burlac convins, deţine o afacere cu legume şi fructe şi nu va avea nimic de obiectat atunci când este contactat de către adolescenţi. Mai rămâne ca şi mamele să-l cunoască pe bărbat, ceea ce va urma în scurt timp.

Ştim cu toţii cum poate influenţa o cea de-a treia persoană în cuplu. Fie el şi un cuplu homosexual. Nu dragi bărbaţi, nu se despart gagicile atunci când se confruntă cu gena bărbătească, nu vă bucuraţi înainte de vreme. O fi el scenariul scris de o femeie, dar între timp mă interesez şi aflu că “vina” este împărţită cu un tip (Stuart Blumberg), aşadar balansul este ameliorat. În ceea ce priveşte rolurile interpretate de cele două femei, trebuie spus că şi-au făcut treaba bine (+ o grămadă de pupici cât se poate de reali), însă există scene în care pare că-şi forţează lesbianismul imaginar. Felul în care l-au tratat pe Paul până la sfârşit (cel puţin, personajul lui Jules) este de mare… fel, iar sfârşitul este cât se poate de decent. Nu, nimic dramatic ori ridicol de siropos, ci doar o continuitate firească a evenimentelor, o maturitate emoţională suficient de ridicată cât să le plaseze pe cele două în rândul unor fiinţe echilibrate şi raţionale. Vom vedea şi ce vor face la Globurile de Aur, căci au parte de 4 nominalizări acolo: cel mai bun film de comedie, cea mai bună prestaţie (Bening şi Moore) şi cel mai bun scenariu.

Vizionaţi trailer: