When in Rome (2010)

Nu mă întreba cum de am ajuns să văd atâtea filme romantice de la o vreme. Se pare că cineva are grijă de asta. Am văzut Before Sunrise şi mi s-a părut interesant. Apoi – Leap Year şi am zis: ok, chestia cu irlandezii şi tradiţiile lor e ceva nou. M-am hotărât să urmăresc şi continuarea filmului lui Linklater şi Before Sunset m-a cam dezamăgit, dar nu foarte tare. Iar, acum, When in Rome… Ei bine, cu When in Rome parcă aş fi avut o întreagă relaţie pe parcursul celor aproximativ 85 de minute. Mai multe detalii, după pauza de fotografie.

În primul rând, m-am aşezat lângă ea şi i-am spus “Bună!”. Nu o cunoşteam, nu aveam habar despre ce este vorba şi în ce mă bag. Dar ştiam că ar putea fi distractiv. Adică, până la urmă, o comedie este o comedie. Iar una blondă este cu atât mai atractivă. Ea m-a privit în ochi puţin speriată/agitată şi a îngânat ceva, dar n-am putut pricepe ce, din cauza zgomotului din jur. M-am apropiat mai mult şi i-am spus, fără să vreau, “I love you!” A devenit şi mai agitată şi mi-a răspuns: “Doar crezi asta, dar nu e aşa. Totul nu este decât rezultatul unei vrăji” Şi a plecat. A doua zi, ne-am întâlnit din nou, întâmplător. S-a apropiat în fugă de mine, mi-a lăsat o monedă în palmă şi a plecat grăbită mai departe. M-a lăsat în ceaţă. N-am înţeles nimic. De ce mi-a dat acea monedă. Voia să fie amuzantă, haioasă? N-a fost. Dar nici nu m-a mai interesat după aceea. A devenit doar o străină ciudată pe care n-aş dori să o mai văd vreodată.

Cam atât se poate spune despre When in Rome, cu o Kristen Bell care pare că trece dintr-un film prost în altul la fel. Începutul nu mi s-a părut cu mult diferit de cel din Leap Year şi, de altfel, de al oricărei minunăţii de genul acesta: multă agitaţie, lume bună, decoruri de lux şi, evident, o tânără superbă fără noroc în dragoste. Şi bineînţeles că din film nu puteau lipsi clişeele absolut necesare într-o astfel de comedie, pentru ca acesteia să-i dispară orice urmă de credibilitate şi originalitate. Dar dacă nu vrei decât să te prosteşti cu iubita undeva pe banchetele din spatele sălii de cinema, este un film chiar potrivit, pe care ţi-l recomand. Nici nu trebuie să fiţi foarte atenţi la ce se petrece pe ecran. Concentraţi-vă pe “treburile” voastre, că, oricum, e mai interesant ce faceţi voi şi nu pierdeţi nimic.