After.Life (2009)

De After.Life fusesem chiar încântatã. Perspectivã mişto, actori cunoscuţi şi bineînţeles, un trailer reuşit de arãtat publicului. Şi vi l-am arãtat chiar aici. Însã a venit şi cruntul moment în care a trebuit sã fac cunoştinţã cu o poveste slabã, cu nişte interpretari neverosimile, cu sânii Christinei Ricci şi o culegere în toatã regula de clişee bine proptite în capitolele filmului. Un regizor cu un singur proiect în spate, Agnieszka Wojtowicz-Vosloo, care între timp acapareazã şi din scenariu, iar actorii, zãu, îţi dãdeau speranţe: Christina Ricci, Liam Neeson, Justin Long, Chandler Canterbury şi Josh Charles. Despre Ricci, dama principalã în povestea mortuarã, ce se poate spune este decât cã face abuz de nuditate, de voie, de nevoie. Prin talent şi excelenţã, cu siguranţã nu s-ar fi putut face remarcatã. Despre Justin Long? Ei bine, bãiatul ãsta era chiar simpatic în rolurile din filmele cu adolescenţi, nimeni nu-i contestã talentul de acolo, însã în filmele ceva mai serioase, îmi pare rau, situaţia stã mult mai dramatic. Regretul cel mare merge cãtre Liam Neeson, cãci un proiect de o asemenea valoare nu cred cã se ridicã la standardele dânsului. Si cârcotind prin scenarii, nu pot sã nu asemãn povestea şi construcţia personajelor din “After.Life” cu “If Only”. Primul e dramatic sângeros şi decisiv, ãstãlalt romantic şi decisiv cu regrete. Sunã bine, nu-i aşa? 😀

Cu viaţa Annei Taylor (Christina Ricci) ne putem identifica cu toţii: un job, rutinã, neînţelegeri în familie si o relaţie dificilã cu partenerul de viaţã. Însã poate vom opri comparaţiile atunci când vom observa cã Anna nu are nici cea mai micã reţinere în a-şi critica iubitul, pe Paul (Justin Long) şi mai nou, în viaţa femeii au loc şi lucruri ciudate. Între timp, avem ocazia sã ne familiarizãm şi cu afacerea lui Eliot Deacon (Liam Neeson), un antreprenor de pompe funebre, individ oarecum atipic prin felul în care-şi administreazã afacerea. Revenind la Anna, nu vom reuşi decât sã asistãm la o ceartã crâncenã în restaurant atunci când Paul, din dorinţa de a-i cere mâna, face o gafã şi încurcã treburile. Astfel, la plecarea fulger din local, fata suferã un teribil accident de maşinã în care îşi pierde viaţa. Dar de aici începe intriga, cãci întâlnirea Annei cu Eliot Deacon la morga sa nu va fi una tocmai productivã. Pãi, în timp ce tânãra crede cã este vie şi nevãtãmatã, Eliot încearcã s-o convingã de contrariu. De ce? Parafrazând vocea unui brand faimos: pentru cã poate. 😀

Mã, m-ar bate literele lui Hollywood dacã aş minţi cã scenariul nu este oarecum atipic şi cã nu existã câteva scene mişto, însã… aproape degeaba. Ba mint, finalul a fost chiar inspirat. Nu ştiu de ce, dar existã o modã probabil sã promovezi un deznodãmânt de clasã publicului dezamãgit de 3/4 din proiect. Despre Liam Neeson nu ştiu încã ce sã zic, tipul are un calm grozav în el, mã uimeşte cã-i reuşeşte de fiecare datã, dar de apreciat nu l-am putut aprecia, cel puţin nu aici. Un clişeu previzibil şi deosebit de iritant e personajul bãieţelului care (iar) vede prea multe şi ştie cam la fel de multe. O sã-l vedeţi şi poate vã veţi da seama despre ce vorbesc. E suficient sã-l pui sã pozeze într-o posturã de alienat şi ţi-ai asigurat partea de mystery din producţie. Dar ce mai conteazã, dacã ãla micu’ se vede pe sticlã? 😀 Şi dupa toatã critica asta, vã vine sã credeţi cã-i acord nota 6? Mie nu. Însã vã aştept şi pe voi la apel, de acord?

Vizionaţi trailer: