Agora (2009)

7
5224

“Agora” nu este doar un film bun, ci si un fragment din istoria scrisa acum mai bine de 1000 de ani, o istorie povestita intr-o maniera covarsitoare, alegand sa dezlege adevaruri teribile, franturi de istorie de necontenit si fapte ce nu cauta rezolvari ori justificari, ci doar continua un alt ciclu istoric, unul cat se poate de previzibil si asteptat de catre cei multi. Si pentru un asemenea proiect si o munca titanica, se cerea si mobilizarea unei echipe de productie cu maini de fier si un regizor pe cinste: Alejandro Amenabar (“Mar Adentro”, “The Others”, “Abre Los Ojos”). Fanii acestuia se pot declara mai mult decat incantati de noul film al regizorului mexican, caci revenirea acestuia in “Agora” este una de factura colosala, reusind sa aduca timpului demult trecut culoare si veridicitate, construind de la zero, fidel si incantator, o Alexandrie a unui Egipt al anilor 391, un taram al contradictie dintre credinta si stiinta, tradare si incredere, cunoastere si dogma. Si este de-a dreptul uimitor cum platourile de filmare prind viata, reusind sa mascheze tehnologia si evolutia evidenta, in taramurile apuse ale Egiptului din fotografiile si muzeele lumii. Dar veridicitatea temporalitatii este sustinuta si de prestatii pe masura, prestatii ale unor persoane mai mult sau mai putin cunoscute publicului consumator. Rachel Weisz (“The Lovely Bones”, “The Brothers Bloom”, “Constantine”, “The Constant Gardener”), simbolul “Agorei”, straluceste in acest rol, iar tanarul Max Minghella, unul dintre personajele cheie ale filmului, iese la rampa intr-o ipostaza de zile mari.

14 Agora (2009)

Pamantul este rotund? Se misca sau nu? Dar stelele? De ce nu cad? De ce soarele isi schimba consistenta? Cine pe cine guverneaza? La intrebarile acestea incearca sa raspunda Hypatia (Rachel Weisz), o tanara filosof. Si pentru inceput incearca sa-si stimuleze si discipolii pe care ii invata elemente de filosofie in faimoasa biblioteca din Alexandria. Si in timp ce Oreste, unul dintre elevi ii declara public dragostea, primeste o surpriza placuta din partea lui Davos (Max Minghella), sclavul ei, care pare preocupat de lectiile predate de frumoasa Hypatia. Lasand lectiile deoparte, aflam ca Imperiul Roman a fost destramat, iar singura farama neatinsa ramane Alexandria si una dintre cele 7 minuni ale lumii, farul din Alexandria. Dar la scurt timp, crestinismul, religie nu demult interzisa, prinde contur si tot mai multi adepti, iar parerile si dogmele lor vor sa iasa la suprafata, batjocorind astfel credinta celorlati in zeitati. Dupa un atac de proportii in centrul Agorei, venit din partea crestinilor, imparatul decide sa permita crestinilor acces in biblioteca si spatiul paganilor. Totul este ars si distrus, Davos este eliberat de sclavie de catre insasi Hypatia, iar povestea este mutata cativa ani mai tarziu. Momentul surprinde evolutia catorva personajelor, dar si incercarile zadarnice ale Hypatiei de a-si demonstra teoriile. Paganii de odinioara s-au convertit la crestinism, Oreste, vechiul discipil devine prefect, Synesius, unul dintre colegii lui Oreste devine episcop, iar acum problemele vin din partea evreilor. Nici Davos nu este uitat, el facand parte acum din grupul parabolanilor, grupare de calugari crestini ce detin rol de patrulare si mentinere a moralitatii crestine.

25 Agora (2009)

Parcursa de-a lungul a doua ore intregi, “Agora” nu (prea) are cum sa nu fascineze. Pe ce a dorit Amenabar sa insiste ori sa atraga atentia? Nu stiu. Istoria nu pare a fi una dintre subiectele lui preferate, religia si fanatismul exercitat de adeptii sai este un subiect indeajuns de controversat cat sa-i atraga atentia asupra sa, iar romantismul usor schitat cred ca ramane totusi unul marca Amenabar. “Agora” este un film crud, o dovada incontestabila a trecutului, o poveste despre tradare si incredere, despre fanatism si lupta cu propriile principii. Sunt sigura ca filmul va starni pareri categorice, etichete neclintite si critici din partea dogmaticii crestine. Printre prestatiile excelente ale lui Rachel Weisz, Max Minghella si Oscar Isaac se strecoara si o tulburatoare manipulare a maselor de oameni, dornici sa-si impartaseasca avida credinta cu orice pret. Si datorita acestui fapt, istoria si reusitele ei par a fi doar un suport pentru poveste. Sau poveste in poveste. Doar ca prima poveste se doveste a fi o teorie valabila si zilelor noastre, iar cealalta ramane doar o posibila pata neagra in istoria crestinismului. “Agora” este un must-see.

Vizionati trailer:

7 COMENTARII

  1. chiar weekend-ul trecut am vazut filmul asta. trailer-ul imi stranise interesul, dar sincer nu mi-a placut in mod deosebit. m-am gandit ca fiind subiect istoric, egiptul antic, astronomie, crestinism, sa fie wow.
    a fost doar bun, din pc meu de vedere. 🙂
    nu e in genul troia sau quo vadis, dar merita vazut.

  2. Daca as fi pus in situatia sa dau o nota filmului de la 0 la 10, nota cea mai potrivita parereii Mele ar fi 2. Filmul, pentru mine a fost o dezamagire totala, ma asteptam la mai mult 🙂

  3. Andreea a fost la obiect, dar ce nu ti-a placut Madalin de l-ai clasat atat de prost? 🙁 Adica, prestatii, subiect, abordare? Sunt curioasa ce a putut fi atat de prost in viziunea ta. 🙂

  4. Mie mi-a placut foarte mult.Adica a fost exact asa cum m-am asteptat.Poate si pt ca subiectul e chiar pe placul meu.Cat despre abordare,mi s-a parut foarte realista si foarte actuala, pt ca lupta pentru suprematia intereselor personale si meschine, in numele religiei, se duce si in zilele noastre, la un alt nivel si poate cu alte arme, dar in esenta exista si de asemenea si manipularea maselor are un rol esential. As mai putea spune, totusi, ca abordarea in ceea ce-i priveste pe crestini a fost putin exagerata in sens negativ, fiind redata cu desconsiderarea toala a ceea ce reprezinta conceptele crestinesti, insa, din pacate, acesta a fost adevarul la momentul respectiv…Oricum, eu zic ca e un film care trebuie vazut.

  5. Intr-adevar, un film care pune multe intrebari. Una, foarte importanta in opinia mea, ar viza fundamentele lui ideologice si ar aduce discutia in zona dezbaterilor despre o componenta care face ca un prouds sa fie “arta” sau “artefact”. As fi tentat sa spun ca, in masura in care filmul amesteca datele istorice pentru a produce o fictiune, pe care majoritatea privitorilor o iau drept “adevar istoric”, si apoi face cu ochiul unui public pregatit sa accepte locurile comune ale discursului marxist legat de religie (in general vorbind), dubiile mele sunt justificate. Voi ce parere aveti?

    Nu sunt deloc fanatic religios, ci doar, sa zicem, pasionat de istoria si cultura antichitatii tarzii. Pentru o foarte rapida informare, ca sa vedeti ca nu aberez, va recomand:

    http://uk.imdb.com/title/tt1186830/goofs

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.