Blue Valentine (2010)

Încep ca niciodată: a NU se urmări acest film în cuplu şi a NU se viziona pelicula înainte ca alaiul de nuntă să-ţi dea târcoale în jurul minţii. Şi pentru că mi-am făcut datoria, ce mai putea rămâne de zis? Păi, că uneori life sucks, mai mult decât ne-am putea imagina noi. Pentru “Blue Valentine” nu va fi suficientă o singură ecografie, ci reprezintă acel caz care stârneşte controverse şi te pune pe gânduri de la “De unde a pornit?” până la “Se va opri vreodată?”. Urmează o radiografie a unui cuplu bolnăvicios, format din Ryan Gosling şi Michelle Williams. Pentru cea de-a două apariţie pe marile ecrane (pe anul trecut!), Gosling face o treabă mult mai bună, asta raportându-mă la prestaţia din “All Good Things”. Michelle Williams este de asemenea o prezenţă mai mult decât suficientă, naturală, dezinvoltă dar şi oarecum enigmatică. Filmul reuşeşte să obţină două nominalizări la Globurile de Aur ale acestui an, însă, la fel ca şi deznodământul poveştii, premiile nu le pleacă acasă. Ce mai rămâne de zis? “Blue Valentine” miroase a “Revolutionary Road”, nu complet, nu se confundă, dar izul rămâne acolo. Şi cine va vedea ambele proiecte, poate îmi va da dreptate.

Dean (Ryan Gosling) îşi iubeşte familia: pe Cindy (Michelle Williams) şi pe micuţa Frankie, fiica lor. Afecţiunea şi ataşamentul fetiţei faţă de tată este evidentă, însă comportamentul lui Cindy pare ciudat la prima vedere. Bineînţeles, nici urmă de soţie iubitoare şi devotată întru totul familiei. Nu avem răgaz să aflăm şi dedesubturile cuplului, căci ne întrerup incursiunile în trecutul celor doi: cum s-au cunoscut, cum au ales să-şi unească destinele şi mai ales, cum a evoluat relaţia între cei doi. Şi mă voi opri la o Cindy adolescentă, cu idealuri frumoase (să intre la medicină), pasionată de lucruri atipice, cuplată cu unul dintre cei mai populari tipi din liceu, Bobby. Mai apoi, separat (şi ulterior împreună) îl întâlnim pe Dean, un tip ciudăţel, care îşi omoară timpul lucrând într-o firmă de mutări şi care visează la o iubire perfectă. Urmează să o întâlnească pe Cindy şi să creadă că ea este cea predestinată lui…

Şi de aici, posibila dinamică de cuplu o ia razna: el o vrea, ea refuză. Ea acceptă, el refuză. El încearcă, ea ezită. Singurul lucru în comun pare să rămână micuţa Frankie, din păcate. O chestie interesantă mi s-a părut construcţia personajelor: Cindy rămâne o prezenţă feminină, senzuală şi atrăgătoare, în timp ce masculinitatea lui Gosling este aproape înghiţită de replicile şi reacţiile lui oarecum efiminate. Nu, nu mă înţelegeţi greşit, nu era cazul să-l văd caftindu-şi nevasta într-o pasă testosteronizată, însă din perspectiva mea, rolurile par inversate. Şi da, ştiu, la un moment dat până şi soţia îi reproşează soţului că ea ocupă pantalonii în relaţie, aşadar, nimic nou sub soare. Însă, lucrurile sunt exagerate şi veţi vedea şi voi la rândul vostru. “Blue Valentine” este un film trist, pe alocuri depresiv şi chiar n-are nicio rezervă în a arăta cât de străini pot deveni doi oameni, da, doi oameni care se presupunea că (se) iubeau. Ştiu, life sucks.

Vizionaţi trailer: