“Conviction” avea toate şansele să iasă un film frumos. Cel puţin, coordonatele sale indicau în mare parte puncte tari şi deloc de neglijat, asta în ceea ce priveşte distribuţia, scenariul şi chiar regia. Punctele slabe rămâneau să fie descoperite şi puse la zid doar la momentul în care filmul este vizionat. L-am urmărit şi da, pot spune că a reuşit în mare parte să se descotorosească de idei răsuflate sau clişeuri umblătoare. Cuplul (de familie, în acest caz) din primă instanţă este unul cu totul special şi zic eu, bine intuit pentru acest tip de scenariu: Hilary Swank şi Sam Rockwell– bătăioasa şi bătăuşul. Spuneam scenariu de acest tip pentru că încep să cred că o mare parte din căutările de ploturi originale şi nemaivăzute se desfăşoare în tribunale, săli de judecată şi închisori. Chiar aşa, cum să nu îţi atribui adjectivul original propriului scenariu atunci când alegi să studiezi şi să repui în decorul cinematografic o scenă de viaţă, de la general la particular? Chiar dacă în cazul lui “Conviction” drumul parcurs este pe ambele direcţii, devenind de la particular general, veţi vedea şi de ce. Aşadar, după cum puteţi intui deja, povestea este inspirată dintr-una reală, petrecută tocmai prin anii ’80. Regizorul este Tony Goldwyn (“The Ghost”, “The Last Samurai”, “The Last House on the Left”), iar prin alte apariţii înţelegem: Owen Campbell, Conor Donovan, Minnie Driver, Melissa Leo.
Fraţii Waters (Swank şi Rockwell) au avut o copilărie grea încă de când se ştiu. Cu o mamă neglijentă, un tată iresponsabil şi un bunic depăşit de situaţie, Betty Anne şi Kenny nu pornesc cu dreptul în viaţă, reuşind să între în tot felul de belele. Totuşi timpul trece şi îi putem surprinde pe cei doi poznaşi de altădată transformaţi în adulţi: Kenny are o fetiţă pe care o adoră, pe Mandy, iar Betty Anne este logodită şi urmează să aibe doi băieţi. Însă nici aşa Kenny nu pare să-şi fi găsit echilibrul în viaţă, căci este un binecunoscut al secţiei locale de poliţie, fiind implicat în tot felul de mici infracţiuni. Momentul de cotitură pentru acesta vine la momentul în care este acuzat de uciderea unei vecine, acuzaţie de care scăpase cu doi ani în urmă. Este acuzat de crimă şi dus la închisoare fără drept de eliberare condiţionată. Aici intervine în scenă Betty Anne, care va lua decizia vieţii ei: să meargă şi să termine Dreptul pentru a-şi ajuta fratele, reprezentându-l mai apoi în instanţă. Şi asta cu orice preţ, chiar cu acela de a-şi pierde ea propria familie.
Devotamentul surorii faţă de fratele pierdut este uimitor, cred că vă daţi seama şi voi de asta. Că la sfârşit reuşesc să şi dovedească că cei doi au existat cu adevărat, ei bine… priceless. De prisos să menţionez că prestaţiile celor doi principali au fost pe măsura aşteptărilor, dar trebuie totuşi specificat că apariţia lui Betty Anne Waters din copilărie a fost interpretată de micuţa Bailee Madison, de remarcat în episodul “Brothers”. Ce mi-a plăcut este faptul că nu s-a pus accent pe caracterul misterios al poveştii (cine a ucis până la urmă?) deşi eu aş fi fost curioasă, ci mai degrabă pe latura socială: reacţii, legătura strânsă între cei doi fraţi, familie, prietenie şi aşa mai departe. Împrăştierea virtuţilor ca perseverenţă, iubire, devotament şi din nou, prietenie, se face gradat, nu exagerat şi face ca filmul să fie mult mai uman, mult mai uşor de empatizat cu publicul. De justiţia oarbă sau legată la felurite membre, zău că n-am chef să vorbesc. “Conviction” rămâne însă un film de vazut.
Vizionaţi trailer:
[…] 3. Conviction (2010) […]