Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004)

30

Dacă tragi cu ochiul, pentru o secundă, la meniul blog-ului, vei observa o secţiune intitulată: Filme de văzut cu prietena. Ei bine, nu ştiu care alt film se poate încadra mai bine în această categorie, decât Eternal Sunshine of a Spotless Mind. Michel Gondry a avut la dispoziţie tot ce se putea, pentru a crea filmul perfect: o poveste bine scrisă şi o mână de actori extraordinari, credibili. Alături de care Jim Carrey face, probabil, rolul carierei lui. Iar ceea ce a ieşit este una dintre cele mai bune realizări cinematografice din istorie.

eternal 1 460x249 Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004)

Ideea, de la care pleacă povestea filmului, este foarte simplă, chiar banală: un bărbat (Jim Carrey) şi o femeie (Kate Winslet) formau, nu demult, un cuplu. Acum, ea vrea să uite că l-a cunoscut şi recurge, astfel, la o procedură, prin care îşi şterge din memorie toate amintirile cu el. Apoi, şi Joel Barish vrea să scape de tot ce îi aminteşte de Clementine. Numai că sfârşesc prin a se întâlni şi îndrăgosti din nou, fără ca vreunul din ei să ştie că au avut o relaţie în trecut.

eternal 2 460x305 Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004)

După Being John Malkovich şi Adaptation, Charlie Kaufman reuşeşte să creeze încă un scenariu neorealist şi plin de emoţie. Iar colaborarea cu Michel Gondry, geniul din spatele videoclipurilor lui Bjork sau Radiohead, se dovedeşte a fi tot ce-i trebuia pentru ca, în 2005, să se întoarcă acasă, de la gala Academiei Americane de Film, cu singurul său Oscar obţinut până acum.

Eternal Sunshine of a Spotless Mind vorbeşte despre dragoste, disperare, alegeri şi împăcări. A trăi nu este niciodată simplu. La un moment-dat va trebui să iei decizii care îţi pot schimba total viaţa, hotărâri care te pot schimba pentru totdeauna. Iar, uneori, doar amintirile îţi mai rămân…

 

Vizionati trailer:

30 COMENTARII

  1. n-am vazut inca filmul, dar comentariul ma indeamna s-o fac. revin cu propria-mi parere, later. 😉

  2. @crisa chiar te indemn sa-l vezi si sa ne spui si noua ce parere ti-a facut. te astept sa revii…

  3. se pare ca in ultimul timp, cuvantul de ordine, la tine, este SUNSHINE. Chiar mi se pare interesant ca acest film place unui barbat…
    Un film excelent, oricum!

  4. probabil, un motiv este caldura din ultima vreme 🙂
    dar, de ce nu ar plăcea unui bărbat?

  5. Nu m-a impresionat, sincer. Ma asteptam la mult mai mult. S-a pus prea mult baza pe “visul” lui, pe ce incerca el sa retina, in timp ce-i stergeau aia memoria. Multa alergatura, cand te obisnuiesti cu o situatie, pac intra alta, si tot asa.
    Deci nu. Not my type, anyway. 😉

  6. pentru ca toti barbatii pe care-i cunosc se uita ori la filme cu batai, ori cu masini sau porno.

  7. mi-a placut mult filmu asta, multi dintre noi am vrea sa stergem unele amintiri din memora noastra…:(

  8. Aysha, mi-ar placea sa vizionezi si tu filmul si apoi sa revii cu propriile pareri! 🙂 Ce zici?

  9. hmmm….cred ca am fost intzeleasa gresit……Floryan nu am comentat sau criticat ceea ce a spus crisa…….Crisa chiar acum o sa ma uit la el… si appo de ”propriile pareri” nu m-am folosit de parerea nimanui….. doar am luat k atare parerea ta ..de obicei is usor influentzabila …:*

  10. Nu e vb de asta. 🙂 Numai ca mi-ar placea sa stiu sa parerea altora (implicit a ta) vizavi de filmele care le-am vizionat EU (deci si filmul asta). Te asteptam! 🙂

  11. Ups, mesajul tau a fost moderat inaintea mesajului meu. :))
    O intrebare: ai avut rabdare sa-l vezi pana la capat? 😀 Din punctul meu de vedere, filmul asta n-a fost nici macar psihologic.. nici sf, nici drama, nici realist… nici macar de umplutura… ci mai mult un fel de “cum ar fi daca..”…

  12. sincer ai dreptate crisa …nu am avut rabdarea necesara sa il vad pana la capat….nu ii genul meu…..nici macar nu l-am intzeles (cred ca nici nu am vrut asta)….;)

  13. sunt de acord cu comentariul lui saramon…unul din cele mai bune filme vazute pana acum…m-a impresionat fiecare moment al filmului.de jocul actoricesc nici nu mai vorbesc…jim carrey ne-a dovedit ca poate juca atat comedie ,cat si drama… conflictul psihologic exista din plin,atat drama cat si realismul(si anume,situatia in sine…ca nu e nevoie doar de dragoste pt ca o relatie sa reuseasca,e nevoie si de compomisuri)..filmul asta are de toate. Eu l-am vazut de 7 ori pana acum. Il recomand tuturor cu gusturi bune in materie de filme si care stiu sa interpreteze,si sa invete ceva dintr-un film cu adevarat profund:D

  14. PrettyOdd, tu ce ai invatat din filmul asta? Ca noi suntem mici si prosti si nu stim atatea cate stii tu..

  15. E un film care ma plictisit si ma adormit.Chestia asta sa inceapa filmul cu [CENZURAT] ma enervat…si mai erau si unele faze redate de mai multe ori.

  16. @Crisa…hmm..ce-am invatat din filmu asta..pai am invatat ca micile gesture,sau mai bine zis tabieturi si obiceiuri pot duce la certuri intr-o relatie,si ca fara anumite compromisuri relatia se poate sfarsi…ei au ales calea cea usoara, fara suferinta, mustrari de constiinta sau regrete:sa-si stearga din memorie persoana iubita.faptul ca s-au intalnit a doua oara e ca o a doua sansa, si asta mi s-a parut romantic:d…si referitor la partea cu “mici si prosti”, e treaba ta ca o iei ca o insulta, in niciun caz nu asta a fost intentia mea. Anyway, nu inteleg de ce vorbesti in numele tuturor… Love&peace!

  17. How happy is the blameless vestal’s lot!The world forgetting, by the world forgot.Eternal sunshine of the spotless mind!Each pray’r accepted, and each wish resign’d. — Alexander Pope, “Eloisa to Abelard”
    Michel Gondry a riscat, combătând rețeta tipică a Hollywood-ului, care propune întotdeauna o poveste garnisită cu lapte și miere. Desigur că nu putea face acest lucru fără ajutorul venit din partea lui Charlie Kaufman, care a creat o poveste ciudată, în care doi tineri refuză, în final, să fie fericiți, știind că alegerea pe care o fac îi va conduce la o viață mizerabilă. ESOSM este un film de neînțeles, este un film sublim, un film plictisitor, este un film straniu și plin de pesimism. Filmul lui Gondry este exact așa cum vrem noi să fie…

  18. PrettyO, nu era necesar un film ca asta, pentru ca sa “inveti” ca micile gesturi/tabieturi duc la certuri intr-o relatie. Asta o stiu toti din experienta. Nu? 🙂
    Povestea in sine, cu stersul memoriei, ok, ar merge. Dar la ce labirint a fost filmul asta… Nu, multumesc. Prefer unul psihologic, politist, etc, in locul astuia. Sincer.
    Mai e vorba cu “gusturile nu se discuta”, unde sunt total de acord.
    Un film cu adevarat profund, zici? Pentru ca este total diferit de celalalte filme, il face profund?
    Ok, parerile au fost spuse. Tie ti-a placut, mie nu. 🙂

  19. […] Stomp the Yard (2007) Step Up (2006) The Lake House (2006) Wimbledon (2004) The Notebook (2004) Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004) If only (2004) A Walk to Remember […]

  20. Si pe mine m-a incantat filmul, ideea e inedita si cred ca oricine ar vrea sa uite anumite perioade dureroase ale existentei, dar ce-am inteles eu…alegirerile noastre sunt parte din noi, ne reprezinta pana la identitate, si daca am putea scapa de unele amintiri nu ne putem sterge pe noi insine, fiind condamnati sa facem mereu aceleasi alegeri conforme cu structura noastra. Asadar, mai bine invatam din greselile noastre, pastram amintirile dureroase, si avem astfel o sansa minima sa facem o alegere diferita pe viitor.

  21. m-am uitat la filmul asta din intamplare la tv (dramele nu sunt tocmai genul meu de filme preferate)si am ramas marcata. m-am gandit inca 3 zile la el(la film adica) , la intaplari, la replici, la momentele romantice.
    Mie mi-a placut, si l-as mai revedea( poate doar impreuna cu prietenul). Ideea e originala.
    Il recomant tuturor romanticilor:x

  22. […] in the Heart. Pe langa acestea, a mai castigat premiul Oscar in 2004 pentru scenariul filmului Eternal Sunshine of a Spotless Mind si a regizat The Science of Sleep si Be Kind, Rewind in 2008. Anul acesta, The Green Hornet, i-a […]

  23. […] 19. Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004) [castigator al unui premiu Oscar] […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.