Iată că nu doar românii fac filme despre comunism, ci şi germanii. Nostalgici, ar spune unii. În crize de subiecte, ar spune alţii, poate şi pentru că acesta este un subiect care atrage. Şi spectatori, dar şi premii. Oricum, nu este o iniţiativă singulară a cinematografului german, dacă mă gândesc şi la excelentul Das Leben den Anderen. Concluzia ar fi că nu este un subiect exclusiv românesc şi că se pot face filme inteligente despre o perioadă istorică pe care o putem înjura, o putem ignora, dar nu putem să ne prefacem că nu a existat.
Octombrie 1989, RDG. Adică Republica Democrată Germană, pentru cititorii mai tineri. O femeie are un atac cerebral şi intră în comă. În pofida pronosticurilor rezervate ale medicilor, ea îşi revine pe la jumătatea anului 1990. Doctorii au transmis familiei că orice şoc pe care îl va suferi femeia i-ar putea fi fatal. Cum ea era o înfocată susţinătoare a fostului regim, era greu să-i spună cineva că acum exista o singură Germanie, căzuse Zidul Berlinului şi comunismul intra în istorie. Ajutat şi de faptul că mama lui era imobilizată la pat, Alexander (Daniel Bruhl) încearcă să recreeze comunismul aşa cum se se pricepea mai bine. Când pretenţiile mamei cresc şi eforturile fiului sunt pe măsură. Inventează, cu ajutorul unui prieten, un jurnal comunist, caută produse dinainte de 1989 care nu se prea mai găsesc şi trebuie să găsească o explicaţie logică pentru apariţia unui reclame la Coca-Cola pe blocul învecinat.
Dar lucrurile nu se vor opri aici, iar „probele” la care este supus Alexander sunt din în ce mai dificile. Însă, băiatul este în stare de orice pentru mama sa. La un moment dat, este conştient că nu va mai fi credibil şi trebuie să caute o soluţie pentru a ieşi din situaţia în care s-a vârât singur. Dacă nu v-aţi prins până acum, Good-bye, Lenin ! este o comedie, una nostalgică, inteligentă cu un parfum irezistibil. Povestea nu i-a impresionat doar pe spectatori, ci şi pe membrii diverselor jurii. Filmul a luat distincţii importante, Cesar, Goya, printre altele, fiind apreciat mult mai mult în Europa decât în America.
Vizionaţi trailer:
Am vazut filmul in urma cu un an si pot spune ca mi-a placut foarte mult. Cred ca atentia data detaliilor este cea care da valoare productiei, desi umorul este de o factura destul de pesimista. Finalul este inevitabil si intr-un fel simti prin ce trec personajele. Un film foarte frumos intr-adevar.