Ankha se indoia in articolul asta de capacitatea lui Caine (Michael) de a anticipa miscari si a se razboi in sprijinul dreptatii, fie ea si personala. Dupa ce vei urmari “Harry Brown”, un proiect britanic semnat Daniel Barber, sigur ii vei putea gasi cu totul si cu totul alte insuficiente si greseli decat prestatia “tanarului” Michael. Si, fie intre noi, parca ma saturasem totusi de vesnicii duri ai Hollywood-ului, chipesi si proaspeti fiziologic, gata sa dea gata batalioane intregi. Probabil ca pe langa ochii aia etern de albastru si vesnicul palton, marca fina a unei inclinari spre justitii si cautari, Cain are si acel ceva pentru care nu merita sa i se puna la indoiala calitatea prestatiei sale. Filmul, luat din perspectiva dramei si povestii trasate, imi aduce personal aminte de alte doua nume: “Eden Lake”, realizat tot de catre producatorii din Marea Britanie si “The Brave One”, povestea de viata pe care Jodie Foster o inchide dupa propriul plac. Alaturi de Cain se mai afla si Emily Mortimer, o actrita mult prea expresiva pentru a fi ratata si o serie de tineri actori, care, la modul in care este privita prestatia lor, zau ca adevarata lor identitate nu ar mai conta atat de mult in a fi dezvaluita.
Harry Brown (Michael Caind) este pensionarul obisnuit, cuprins in febra rutinei sale si impacat cu modul in care viata l-a intampinat pana la acest moment: sotia se afla pe un pat de spital, iar singura sa companie ramane Leonard, un prieten apropiat. Iar in timp ce ne este prezentata o zi din viata lui Harry, cu tabieturile si activitatea sa, in paralel suntem condusi spre viata de la periferia cartierului sau, acolo unde o gasca de tineri isi duce veacul. Consumul de droguri, folosirea ilegala de arme de foc si violenta sunt doar cateva dintre exemplele care fac din acest cartier un loc cu risc marit de infractionalitate. Si asta o va afla Harry, cand este anuntat de catre politie ca Leonard a fost ucis cu bestialitate de catre unul din membrii clanului juvenil. Deloc intimidat ori speriat de situatie, barbatul decide sa porneasca o ancheta proprie in care va ocupa un rol dublu: cel de justitiar si de razbunator.
Daca este ceva ce ma repugna la maximum, acel lucru ar fi violenta gratuita. Adica? Simti ca-ti mai incapi in piele? Da-i un pumn cetateanului de langa tine! Te-a deranjat mersul lui pe trotuarul alaturat? Arde-i una! Si lista poate continua. Chiar daca oamenii delegati sa vaneze asemenea cazuri, gasesc (pe drept) explicatiile utile pentru aceste situatii: tulburari de ordin psihic, expresie a unor carente afective puternice, frustrari de ordin social si material, iar aceste cauze ar explica gestul, aici nu mai putem discuta in termeni normali de fenomenul cauza/efect. Revenind insa la povestea din “Harry Brown”, Michael Caine isi face datoria si salveaza o intreaga comunitate prin manevre serioase, inteligente si gandite in prealabil. Emily Mortimer este persoana potrivita pentru un rol-cheie si desi ipostaza in care este surprinsa in film (cea de inspector al politiei) ii cere o anumita strictete si rigurozitate in comportament, ea reuseste sa empatizeze cu personajul lui Harry si lasa deoparte pentru o clipa apanajul justitiei. “Harry Brown” este o alegere buna pentru un thriller si drama.
Vizionati trailer:
