Îl ştii pe Spike Jonze. E tipul care a regizat filme precum Being John Malkovich sau mai noul Where the Wild Things Are. A făcut şi o mulţime de videoclipuri, iar, la începutul acestui an, a prezentat la Sundance un scurtmetraj răvăşitor. Chiar dacă nu le vezi deloc faţa, cei doi protagonişti sunt perfecţi în rolurile a doi roboţi. Pe Andrew Garfield l-ai putut vedea şi în The Imaginarium of Doctor Parnassus, iar pe Sienna Guillory e imposibil să o fi ignorat în Kiss Kiss (Bang Bang) sau Eragon. De altfel, în 2002, în ediţia britanică a revistei Maxim, a figurat în Topul celor mai sexy femei.
În numai 35 de minute, avem parte de o poveste plasată parcă într-un alt univers, unul în care roboţii co-există alături de oameni şi râvnesc după atenţie, scriu pe stâlpi un mesaj clar, care sună a invitaţie; I’m Here.
Spike Jonze se foloseşte, de fapt, de roboţi pentru a face o analiză asupra “funcţionării” fiinţelor umane. Cel mai puternic sentiment de care suntem capabili, dragostea, ne poate distruge sau ne poate împinge la autodistrugere.
I’m Here este un film despre un bărbat-robot, care lucrează ca funcţionar, duce o viaţă plictisitoare, până când o întâlneşte pe ea – o femeie-robot, care îl ghidează în lumea petrecerilor. Monotonia din lumea dispare dintr-o dată. Se simte altfel. Se simte mai bine. Iubirea preia rapid controlul asupra lui şi exact ca un drog puternic îl distruge încetul cu încetul.
Acesta nu este un film optimist. Iar, probabil, la mesajul său întunecat, Jonze s-a lăsat influenţat şi de evenimentele din viaţa personală, mai exact despărţirea de Michelle Williams trebuie că a cântărit destul de mult în conceperea unei astfel de viziuni asupra dragostei.
I’m Here poate fi vizionat gratuit într-un cinematograf virtual, la www.imheremovie.com.