One Flew Over the Cuckoo’s Nest (1975)

A trecut o vreme de cand “One Flew Over the Cuckoo’s Nest” impresiona publicul de specialitate si aduna premii, respectiv nominalizari in cadrul diverselor gale si festivaluri: 5 statuete Oscar, 2 premii BAFTA, un Glob de Aur, iar lista poate continua. Riscand sa deranjez insa, as spune ca daca pelicula lui Milos Forman s-ar fi lansat cu ceva ani mai tarziu, nu ar fi capatat atat de multa atentie si apreciere. Dar gandul este doar o parere personala. Acest Milos Forman, un regizor cu o filmografie intr-adevar vasta, a castigat publicul de partea sa si prin titluri ca “Goya’s Ghosts”, “The People vs. Larry Flint”, “Amadeus”, “Ragtime” sau “Taking Off”. Ce aduce ca noutate Forman pentru “One Flew Over the Cuckoo’s Nest”? In primul rand, sursa si-o preia dintr-un roman de-al lui Ken Kesey, ajutandu-se totusi si de interventia a doi scenaristi: Lawrence Hauben si Bo Goldman. Un al doilea rand, cu mult mai esential, este aparitia unui chipes si talentat actor: Jack Nicholson. Inclin spre chipes, caci nu-i rau sa-l vedem pe individ jucand la venerabila varsta de 38 de ani; de talent suntem cu totii constienti pana si astazi. Alta prezenta de efect este cea a lui Danny DeVito, pe care, drept sa va spun, doar centimetrii in minus il tradeaza; nici urma de americanul guraliv. Nu sunt singurii, ci doar cele doua nume pe care cinematografia le-a rasfatat de-a lungul vremii, nume pe care inca ne putem pune increderea.

Exista doua tipuri de oameni, si asta cazand intr-o extrema larga: grupul celor care isi vad de treaba, cautand sa nu faca probleme nimanui si categoria celor care isi cauta problemele singuri. R.P. McMurphy (Jack Nicholson) face parte, cu siguranta, din cea de-a doua categorie. Si ultima patanie il trimite direct la un sanatoriu pentru cei cu dificultati de ordin psihic. Nu, tipul nu o ia razna subit ori sufera vreo cadere nervoasa, ci vechiul sau “camin”, un centru de reeducare, il paseaza pe barbat la acest spital pentru a i se verifica si testa sanatatea mintala. Bataus din fire, fost detinut dar si un pierde-vara de exceptie, noile perspective nu-i par deloc de speriat.

Pentru inceput, incearca sa-si faca prieteni printre colegii de salon, invatandu-i sa joace carti si sa parieze. O prima ambitie de-a lui este de a-l familiariza pe Capetenie (un indian surdo-mut) cu jocul de baschet. McMurphy are parte de primele divergente in centru cu asistenta Ratched, cadrul medical ce asigura ordinea si terapia in salonul de care individul apartinea. Dar asta nu-l va intimida pe barbat, ci mai degraba ii va genera noi idei, nesfiindu-se sa le si puna in practica…

Filmul incepe intr-o maniera si se sfarseste in cu totul alt registru. E si fireasca afirmatia mea, doar in cazul lui McMurphy, te-ai fi asteptat la mai mult. Si totusi, primeste atat de putin… Cadrul de nebuni, ceata de actori ce da viata sanatoriului, ofera o perspectiva veridica a unei parti mai putin lucide ale unei vieti. De prestatia lui Jack Nicholson cred ca n-ar avea rost sa ma leg, caci talentul nu se pierde in valtorile tineretii, slefuindu-se doar odata cu vremea. Unitatea de care da dovada grupul in salon, loialitatea lui Capetenie, dar si curajul nebunesc al lui McMurphy sunt elementele de recuzita ale unui film bun, dar si o chestiune originala pentru acel an, 1975. Si chiar daca in cele dintai, increderea ca o relatie de amor va porni in acel ambiant vicios, luati-va gandul, caci there’s no place for love here! Cel mult, nu pentru cele mai pure intentii. “One Flew Over the Cuckoo’s Nest” ramane o piesa de referinta pentru Jack Nicholson si un must-see al oricarui cinefil. Ne-am inteles?

Vizionati trailer: