Rabbit Hole (2010)

Buze umflate. Cam asta ar fi laitmotivul lui “Rabbit Hole”. Sau eu şi Nicole Kidman. Bineînţeles, dar totuşi, ce aş putea avea eu în comun cu distinsa doamnă? Revin la idee: buzele umflate. Cum aşa? Să vă explic: în ceea ce mă priveşte pe mine, dezamăgirea vizionării filmului cu pricina a fost aproape o reuşită, generând efectul (la figurat, ştiţi şi voi) de care vă povesteam. Acum, în ceea ce-o priveşte pe Ms. Kidman, nu ştiu cum să vă spun, dar pe parcus ce treburile deveneau tot mai delicate (în scenariu, bineînţeles) nu-mi puteam lua ochii de la buzele dânsei (la propriu aici), suferinde parcă de-un colagen neprietenos. O să spuneţi că sunt superficială poate, dar ce rămâne cu matriţa de film, respectiv partea în care avem parte de o intrigă sau totuşi, ceva de rumegat? “Rabbit Hole” n-are aşa ceva, are un cuplu cunoscut totuşi, pe Kidman şi Aaron Eckhart şi multe promisiuni pentru Oscar, auzite într-un ultim ceas. Din punctul meu de vedere, supraestimate şi evaluările incredibil de pozitive şi filmul în sine. Să fie doar vina mea în ceea ce priveşte empatia sau sunt singura care a rămas surdă la durerea (imaginară totuşi, să nu uităm!) a divei roşcovane? Mă mai gândesc, poate îmi spuneţi şi voi.

Becca (Nicole Kidman) şi Howie (Aaron Eckhart) nu par a fi cel mai fericit cuplu, dacă contăm pe aparenţele pe care le primim din primele minute ale filmului. Ea, gânditoare şi tristă- plantând nişte flori în grădină, el- ocupat cu serviciul şi activităţile sociale oricum înjumătăţite. Înjumătăţite de la momentul în care familia lor s-a strecurat nenorocirea: fiul lor, David, a decedat într-un accident de maşină. Impactul avut asupra celor doi părinţi? Pe Howie pare să-l consoleze amintirile şi lucrurile care îl legau de băieţel, însă Becca are felul ei de a se distanţa de întâmplare, sau din contră, de a se apropia. Una dintre metode este de a ţine legătura cu un adolescent, Jason pe numele lui, persoană ce se dovedeşte a fi chiar cea care i-a luat viaţa micuţului David. Ciudat este că Becca nu face acest lucru din răzbunare, aşa cum s-ar putea interpreta. De ce o face totuşi? Să întrebăm durerea, poate?

Chiar aşa, cum te poţi detaşa de trecut şi durerea pierderii cuiva drag ataşându-te tocmai de persoana care, chiar dacă din greşeală, a reuşit să ţi-l răpească? E chiar enervantă atitudinea celor doi, căci până şi el, soţul Howie, subliniază că nu doreşte ca adolescentul cu pricina să se simtă vinovat. Mai rămâne conexiunea cu divinitatea, legătură pe care cei doi încearcă s-o stabilească în cadrul unor terapii de grup, regăsind totuşi aici un ţap ispăşitor, cel puţin pentru Becca. Şi, bineînţeles, în spatele faptelor de o asemenea amploare, are loc şi o temporară dezbinare a cuplului, problemă ce rămâne de rezolvat între cei doi până la urmă. Ca sursă de inspiraţie a servit piesa lui David Lindsay-Abaire şi o repet şi acum, din păcate, pentru mine filmul a fost o dezamăgire, asta în condiţiile în care aveam aşteptări incredibil de mari de la acest film. Ceea ce nu mai contează acum, bineînţeles.

Vizionaţi trailer: