The Road (2009)

Nu stiu de ce, si mai ales cat, mai tine povestea cu perspectivele sumbre acordate omenirii. Ok, am inteles, ar trebui sa reciclam in draci, sa iubim natura si sa fim cat mai draguti unii cu altii, dar de la asta la zecile de supozitii lansate de multe voci, ramane o cale lunga. Sau un drum. Mai intai se vehicula ca nu prindem anul 2000, iar ’99 parea ca se transforma in calau. Pe urma, vine incalzirea globala si multe altele. Chiar nimeni nu vede o parte buna a lucrurilor, nu se (mai) poate crede intr-un viitor optimist? Din pacate pentru mine si voi, nici viziunea regizorului John Hillcoat (preluata din romanul lui Cormac McCarthy) nu este una mai imbucuratoare. De fapt, el trece mai departe cu gandul: urmareste lumea dupa o posibila Apocalipsa. Asta trecand peste faptul ca Biblia vorbeste de-o disparitie totala a vietii dupa un asemenea fenomen. Cel putin, asta tin eu minte. Si ce este mai curios este ca lumea pare innebunita sa vada partea artistica a unei calamitati (vezi The Day After Tommorow, Independence Day, 2012, I Am Legend) Oare de ce? Vrem un soi de indrumare in caz de se va intampla… cu adevarat? Sa nu ma intelegeti gresit, sunt chestiuni reale, studiate si re-studiate de specialisti doar ca eu consider ca s-a cam pierdut masura. Bun. Revenind, “The Road” este un film violent. Nu pentru ca post-Apocalipsa ramane o ipostaza inspaimantatoare, ci pentru ce se poate intampla atunci cand nu iei totul. Si se pot intampla multe. Pentru inceput, viata unui el si a unei ea pare sa prinda contur. Ea asteapta un copil, iar el este grijuliu cu nevoile acesteia. Si astea ar fi premisele unei vieti normale daca totul nu s-ar intampla dupa un soi de Apocalipsa, ceea ce face ca spaima si grijile celor doi sa creasca. Femeia curand va muri, nesuportand traiul fara rost si plin de lipsuri, iar tatal ramane cu baiatul sau. De aici porneste calatoria: acestia vor porni spre Sud pentru a se salva de la moarte. Vegetatie searbada, nu exista urma de animal si aparent, nici de picior de om. Asta nu pentru mult timp, caci cei doi vor gasi imagini dezolante a unor cadavre si schelete umane, oameni sacrificati pentru hrana altora. Flamanzi dar si intr-o stare jalnica, tatal si fiul incearca sa-si pazeasca pielea la fiecare pas, caci situatia nu le va permite sa aiba incredere in nimeni ori sa riste la cel mai mic zgomot. In drumul lor vor cunoaste noi indivizi, unii vor insemna ceva, altii doar le vor ingreuna traseul. Cand intr-un sfarsit par a avea o scapare (gasesc adapost si mancare) starea de sanatate a tatalui se inrautateste. Dar si a celui mic. Avem noi o vorba pentru zilele noastre: Traim ca intr-o jungla; scapa cine poate. Cam asta ar rezuma firul narativ al lui “The Road”. Si pentru ca m-am intins la vorba in introducere, nu v-am familiarizat cu numele actorilor: Viggo Mortensen (Eastern Promises, The Lord of the Rings, A History of Violence) in rolul tatalui, Kodi Smit-McPhee pentru personajul baietelului, Guy Pearce si aparitiile lui Charlize Theron ca sotie in memoria tatalui. Nu exista repros pentru prestatiile lor, caci drumul parcurs te face sa-ti pierzi din simtiri. “The Road” nu-ti va menaja retina si nu va proteja auzul de urletele sfasietoare ale unor muribunzi, lansandu-te ca martor pentru intregul arsenal de povesti. Este un lucru bun; artistic vorbind? Da. Dar nu si pe mai departe. Vizionati trailer: